Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Fotbal
Play-off Liga 4 București: CSA Steaua și Carmen dispută finala turneuluiRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
30 Mai 2019

Play-off Liga 4 București: CSA Steaua și Carmen dispută finala turneului

Etapa a doua a turneului play-off al Ligii 4 pe București ce se dispută în perioada 27 mai - 2 iunie pe stadionul din Regie a programat astăzi meciurile etapei a doua. În primul meci al zilei, AS CS Carmen București a întâlnit FC Dinamo București și i-a administrat o corecție severă, învingând cu scorul de 5-2 (3-1). Golurile învingătoarei au fost marcate de Alexandru Nechita (min. 10), Florin Lungu (min. 31), Narcis Ioniţă (min. 45), Stelian Stancu (min. 58) și Hristu Chiacu (min. 80), în timp ce Dacian Varga (min. 14) și Dinu Panait (min. 87) au semnat reușitele alb-roșiilor, care după două meciuri au doar 3 goluri înscrise și au primit nu mai puțin de 10.

AS CS Carmen se pregătește acum de adevărata finală a turneului cu CSA Steaua, în urma căruia învingătoarea va accede la barajul pentru promovare în Liga 3. Militarii au avut parte de un meci de uzură cu CS Progresul București 2005, dar pregătirea fizică superioară și perseverența elevilor lui Marius Lăcătuș au înclinat balanța pe finalul jocului. Alin Robu a deschis scorul în minutul 71, iar Lucas Caetano a stabilit scorul final în minutul 90+1, roș-albaștrii menținându-se pe primul loc al ierarhiei cu 9 puncte, cu unul mai mult decât AS CS Carmen. Prin urmare, în partida decisivă programată duminică de la ora 18:30 CSA Steaua are și varianta egalului pentru a câștiga turneul și a disputa ulterior barajul cu câștigătoarea competiției similare a județului Călărași, formația  Mostiștea Ulmu.

 

Programul complet al meciurilor, toate transmise în direct pe canalele Digi Sport, este următorul:

Luni, 27 mai

CS Progresul București 2005 - AS CS Carmen București  1-3 (0-2)

CSA Steaua București - CS FC Dinamo București  5-1 (4-0)

Joi, 30 mai

ora 16:00 CS FC Dinamo București - AS CS Carmen București  2-5 (1-3)

ora 18:30 CSA Steaua București - CS Progresul București 2005  2-0 (0-0)

Duminică 2 iunie

ora 16:00 CS Progresul București 2005 - CS FC Dinamo București

ora 18:30 CSA Steaua București - AS CS Carmen București

 

Clasamentul după prima etapă este:

1. CSA Steaua București  9 puncte

2. AS CS Carmen București  8

3. CS Progresul București 2005   1

4. CS FC Dinamo București  0

Alte știri din Fotbal