Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Fotbal
Pălimaru, campionul ratărilorDan Duta / Mediafax Foto
28 Iul 2014

Pălimaru, campionul ratărilor

Remiză albă la Iași între CSMS și Viitorul Constanța după un meci în care Pălimaru i-a dat palpitații lui Marius Lăcătuș până aproape de fluierul final.

După ce oaspeții au avut o primă repriză mai reușită, cu acțiuni ale lui Mitriță și Cârstocea încheiate cu șuturi ce puteau fi mai periculoase, dar și cu o execuție a lui Daminuță din lovitură liberă care a ratat de puțin cadrul porții lui Caparco, gazdele au lăsat ultima impresie a reprizei cu un șut la vinclu al lui Olah la care Balauru s-a evidențiat.

În mitanul secund Pălimaru iese la rampă cu un șut cu latul pe lângă bară, iar Cârstocea îi dă replica în mai puțin de un minut, dar mingea trimisă de el îl solicită mai mult pe Caparco. Până la final, Pălimaru dă un adevărat recital de ratări, cu piciorul, cu capul, din apropierea porții sau din mijlocul careului, singurul gând al fanilor locali fiind îndreptat către momentul intrării în primul 11 a noului component al echipei, atacantul Wesley.

CSMS Iași – Viitorul 0-0, o remiză cu regrete ale gazdelor la revenirea pe prima scenă fotbalistică.

 

CSMS Iași (antrenor Marius Lăcătuş): Caparco - Mitic (min. 75 Călugăru), Mihalache, Cr. Munteanu, Voicu - Olah, Creţu - Boșoi, Dulee Johnson (min. 78 Dedu), L. Mihai - Pălimaru

FC Viitorul (antrenor Bogdan Stelea): Balauru - C. Manea, Ţîru, Mitrea, Puţanu – Nedelcu (min. 85 Hodorogea), Daminuţă - Cârstocea, Mitriţă, Fl. Tănase (min. 67 Năstasie) – Rusu (min. 46 Cioablă)

Alte știri din Fotbal