Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Fotbal
Omagiu adus lui Ion Oblemenco
01 Sep 2014

Omagiu adus lui Ion Oblemenco

Astăzi, 1 septembrie, se comemorează 18 ani de la dispariţia golgheterului Ştiinţei.

Timp de trei zile, în Complexul Sportiv care poartă numele Tunarului, s-a desfăşurat un turneu juvenil închinat celui mai prolific marcator din istoria clubului oltean. După-amiază, o delegaţie a Universităţii Craiova, formată din Maximii Nae Tilihoi, Costică Donose, Nicolae Negrilă, alături de managerul Centrului de copii şi juniori al clubului, Silviu Bogdan, au depus o coroană de flori şi au aprins lumânări în amintirea Tunarului.

Ion Oblemenco câștigat de patru ori titlul de golgheter al României, în sezoanele 1966-1967, 1969-1970, 1971-1972, 1972-1973. A marcat 170 de goluri în cele 272 de partide disputate în campionat pentru Știința, la care se adaugă 4 reușite în 9 meciuri europene. A contribuit decisiv la câștigarea Campionatului României în 1973-1974 și a Cupei României în 1976-1977.

Ca antrenor, a câștigat cu Universitatea campionatul în 1980 (secund al lui Valentin Stănescu), eventul campionat-cupă în 1981 (ca principal), iar în 1982 duce Știința, în premieră pentru echipele de club din România, în sferturile Cupei Campionilor Europeni.

Ion Oblemenco a trecut în lumea celor drepţi pe 1 septembrie 1996, la doar 51 de ani. Dumnezeu să-l odihnească!

sursa: csuc.ro

Alte știri din Fotbal