Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Business sport
powered by Durby Consulting
OMV Petrom susține performanța românească în gimnastică și sărituri cu schiurileBogdan Iordache / Mediafax Foto
27 Mar 2014

OMV Petrom susține performanța românească în gimnastică și sărituri cu schiurile

OMV Petrom, Ministerul Tineretului și Sportului, Primăria Municipiului București, Federația Română de Gimnastică și Fundația "Casa Campionilor" au încheiat un parteneriat public-privat pe termen lung.

În cadrul parteneriatului, OMV Petrom finanţează cu 2,5 milioane euro pregătirea lotului naţional de gimnastică feminină şi derularea unui program naţional de selecție pentru atragerea copiilor către practicarea gimnasticii și sprijinirea lor în primii ani de antrenament. Aceasta este cea mai mare finanţare acordată de către o companie lotului naţional de gimnastică feminină, care a adus României cele mai multe medalii la competiţii internaţionale. Circa 150 de copii cu vârste între 5-9 ani vor fi selectionați și vor intra în programul de pregătire, care se va derula în șase cluburi din: București (Steaua și Dinamo), Deva, Onești, Timișoara și Constanța. Programul prevede susținerea pregătirii copiilor pe o perioadă de trei ani (2014-2016). Finanțantarea pentru lotul național de gimnastică feminină vizează, printre altele, asigurarea de condiții optime pentru pregătire atât pentru gimnaste, cât și pentru personalul tehnic și administrativ (nutriție, sănătate și educație), precum și achiziționarea de aparatură sportivă specială.

În cadrul aceluiași protocol, Ministerul Tineretului și Sportului, alături de Primăria Capitalei vor coordona construcția noii Săli Polivalente din București, în cadrul complexului sportiv "Lia Manoliu". Construcția va fi finalizată în anul 2016, astfel încât, începând cu anul 2017, România să poată găzdui competiții internaționale de gimnastică la București.

Mariana Gheorghe, CEO OMV Petrom: "România a avut întotdeauna un cuvânt greu de spus la nivel internațional în acest sport, iar performanțele gimnastelor noastre au scris istorie, ne-au creat emoție și ne-au făcut să fim mândri că suntem români. Cu toate acestea, nu am avut încă ocazia să ne susținem gimnastele într-o competiție de asemenea anvergură, aici, în țară. Prin acest parteneriat public privat ne dorim dezvoltarea sustenabila a scolii romanesti de gimnastica si construirea în București a unui complex sportiv, la standarde internaționale, care poate găzdui campionate europene și mondiale de gimnastică. Iar acest lucru înseamnă mai mult decât bucuria și mândria de a ne încuraja sportivele din tribune, înseamnă și beneficii economice și de imagine pentru România."

OMV Grup susține viitorii campioni români la sărituri cu schiurile
"Ne-am propus ca, în cadrul proiectului "OMV Move&Jump", să dezvoltăm sportul săriturilor cu schiurile în România și să creăm noi perspective pentru tineri. Dorim să susținem tinerii sportivi români pasionați de acest sport și, astfel, să continuăm tradiția începută acum 25 de ani, de când OMV sprijină săriturile cu schiurile. Ne-am setat un obiectiv important, acela de a avea un sportiv român în top zece mondial la această disciplină sportivă și avem încredere că vom reuși să ne clasăm cât mai sus", spune Gerhard Roiss, CEO OMV Grup.

Prin programul "OMV Move & Jump", lansat în anul 2007 în parteneriat cu Federația Română de Schi Biatlon, OMV susține tinerii săritori cu schiurile din România să ajungă la un nivel profesionist în acest sport şi să se claseze în primii zece săritori cu schiurile la nivel mondial în următorii ani.

Planul de acţiune creat în acest scop include dezvoltarea de programe de instruire și competiție specifice, sprijin în construirea de trambuline de sărituri cu schiurile în România, precum şi transferul de cunoștințe de specialitate în sărituri cu schiurile de la experţi renumiţi.

Investițiile cumulate pentru perioada 2007-2017 se ridică la circa 10 milioane de euro.

În cadrul unui parteneriat public-privat între Federaţia Română de Schi Biatlon, Primăria oraşului Râşnov şi OMV, cu sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, a fost construit, la standarde internaționale, centrul de sărituri cu schiurile de la Râşnov, primul de acest fel din România şi Sud-Estul Europei. Acesta include patru trambuline omologate de Federaţia Internaţională de Schi, care pot fi folosite pe întreaga durată a anului. De la inaugurarea sa din 2012, Centrul de la Râșnov a găzduit trei competiții internaționale : în iunie 2012 (Cupa de Vară IFS), în februarie 2013 (Festivalul Olimpic European pentru Tineret) și în martie 2014, prima Cupă Mondială de Sărituri cu schiurile la categoria feminină, din România.

OMV Petrom
OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier din sud-estul Europei, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Gaze şi Energie, Rafinare şi Marketing. Grupul şi-a consolidat poziţia pe piaţa petrolieră din sud-estul Europei în urma unui amplu proces de modernizare şi eficientizare, pentru a cărui implementare au fost realizate investiţii de 10 miliarde euro în ultimii nouă ani.

La sfârşitul anului 2013, Grupul exploata în România şi Kazahstan rezerve dovedite de petrol şi gaze estimate la 728 milioane de barili echivalent petrol (707 milioane barili echivalent petrol în România). Cu o capacitate nominală anuală de rafinare de 4,2 milioane tone, OMV Petrom este prezent pe piaţa distribuţiei de produse petroliere din România, Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia, prin intermediul unei reţele de circa 800 staţii, operate sub două branduri, Petrom şi OMV. Activitatea de comercializare produse petroliere în România se desfăşoară prin intermediul OMV Petrom Marketing, care este deţinută în totalitate de OMV Petrom.

Pentru dezvoltarea sa sustenabilă, OMV Petrom a extins lanţul valoric al gazelor prin abordarea pieţei de electricitate. În acest context, OMV Petrom operează centrala electrică pe gaze de 860 MW de la Brazi şi parcul eolian Dorobanţu, cu o capacitate de 45 MW.
În anul 2013 cifra de afaceri a Grupului a fost de 5.473 milioane euro, iar EBIT (Profit Înainte de Dobânzi şi Impozite) a fost de 1.348 milioane euro.

OMV Aktiengesellschaft este una dintre cele mai mari companii industriale austriece listate la bursă și deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. În segmentul Explorare şi Producţie, OMV activează în două ţări principale, România şi Austria, şi deţine un portofoliu internaţional echilibrat. În domeniul Gaze Naturale şi Energie, OMV a comercializat aproximativ 437 TWh de gaze naturale în 2012. În domeniul Rafinare şi Marketing, OMV are o capacitate anuală de rafinare de 22 milioane de tone și deținea la finalul anului 2013 aproximativ 4.200 de staţii de distribuţie carburanți în 11 ţări.

Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 18,99% şi 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

 

sursa: petrom.com

Alte știri din Business sport