Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Fotbal
Mesaj de condoleanțe din partea președintelui UEFA
17 Sep 2020

Mesaj de condoleanțe din partea președintelui UEFA

Aleksander Ceferin, președintele UEFA, își exprimă regretul pentru dispariția lui Mircea Pascu, decedat ieri, 16 septembrie, la vârsta de 85 de ani, printr-o scrisoare transmisă către Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

“În numele UEFA, aș dori să transmit condoleanțe pentru pierderea domnului Mircea Pascu. Vrem să ne exprimăm mulțumirile și aprecierile pentru deceniile în care a servit fotbalul, ca președinte al unor cluburi precum Corvinul Hunedoara, Jiul Petroșani sau Rapid București, dar și ca vicepreședinte al Federației Române de Fotbal între 1983 și 1989 și, bineînțeles, președinte FRF între februarie și august 1990.

De asemenea, va fi amintit ca membru al Comitetului competițiilor pentru cluburi UEFA (1984-1992) și Comitetul Fair Play (1992-19998), precum și membru al “UEFA Amicale des
Anciens circle”.

Vă rugăm cu drag să împărtășiți cele mai sincere condoleanțe familiei și celor dragi” a fost mesajul președintelui UEFA.

Născut la 6 noiembrie 1934, la Petroșani, Mircea Pascu a fost conducător la cluburi precum Jiul Petroșani și Corvinul, înainte ca în perioada 1983-1989 să îndeplinească rolul de vicepreședinte FRF.

A fost președintele FRF în 1990, începând din luna februarie și până la alegerile din august. Ulterior a fost președinte la Rapid și Poli Timișoara.

Pe plan internațional, a fost membru al Comisiei de organizare a competițiilor fotbalistice europene, membru în comisia de protocol FIFA, membru al Comisiei Fair-Play UEFA.

Înaintea partidelor din următoarea etapă a competițiilor organizate de FRF va fi ținut un moment de reculegere în memoria lui Mircea Pascu.

 

sursa: frf.ro

Alte știri din Fotbal