Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Hochei
Liga Mol: Victorie scontată pentru Ciuc, înfrângere dureroasă pentru CoronaSportPictures.eu
01 Feb 2014

Liga Mol: Victorie scontată pentru Ciuc, înfrângere dureroasă pentru Corona

Etapa programată de Liga Mol pentru acest sfârșit de săptămână au adus față în față vineri, la Miercurea Ciuc, echipa locală HSC și echipa ocupantă a ultimului loc în clasament, Újpesti TE (UTE). Diferența de puncte și pozițiile ocupate în clasament indicau un deznodământ al partidei ușor de preconizat, dar începutul meciului nu a fost previzionat de pariori.

Nici nu au apucat să cresteze bine gheața patinoarului ”Vákár Lajos” și gazdele s-au văzut conduse pe tabela de marcaj. O acțiune rapidă a celor de la UTE dezvoltată de Lőrinc Farkas și Cody Crichton l-a pus în situația de a marca pe David Coleman în secunda 31 a întâlnirii. Ciucanii se trezesc din șoc și preiau inițiativa pentru a egala la jumătatea reprizei (minutul 9:33) prin Jozef Hruby cu sprijinul lui Tihamer Becze chiar după ce doi jucători ai adversarilor au revenit pe gheață la capătul unei perioade de dublă eliminare. Szőcs Szabolcs readuce lucrurile pe un făgaș normal în minutul 12:15, când fructifică pasa lui Ervin Moldovan și aduce pentru prima dată HSC la conducere pe tabela de marcaj. Până la pauză nimic nu se mai schimbă, iar repriza a doua nu a adus decât un gol al ciucanului Ede Mihaly după pasa primită de la Marek Curilla. Scorul devine, astfel, 3-1 în minutul 25:30 și meciul rulează în parametri pentru ciucani. Se intră la vestiare după o perioadă de joc în care nu se întâmplă nimic notabil în afara a două eliminări înregistrate în contul harghitenilor. Tabela nu se mai modifică până în cea de-a treia repriză, când în minutul 45:57 Marek Curilla schimbă rolul de servant cu cel de marcator și duce scorul la 4-1 pentru ciucani, aflați într-o situație de om în plus pe gheață. În minutul 53:39 Szőcs Szabolcs face dubla cu ajutorul lui Istvan Flinta, iar HSC Miercurea Ciuc mai înscrie o dată până la sirena de final a meciului prin  Martin Kuhla în minutul 56:44 pentru ca tabela să indice 6-1 (2-1, 1-0, 3-0) în favoarea lor.

În alt meci al etapei ASC Corona Brașov a pierdut după un joc slab prestat în fața celor de la Nove Zamky. Scorul înregistrat pe patinoarul ”Olimpic” din Brașov a fost de 5-3 (3-2, 1-0, 1-1) în favoarea echipei slovace, care urcă pe locul 2 al clasamentului cu 76 de puncte, devansându-I pe Miskolci Jegesmedvék (75 puncte), care au pierdut surprinzător în fața celor de la Ferencvaros (locul 6, 62 de puncte). Corona trece pe locul 5 cu cele 70 de puncte, fiind devansată de HSC Miercurea Ciuc care a acumulat 73 de puncte. Dab Docler continuă să conducă detașat cu 91 de puncte, iar UTE, cu doar 6 puncte, rămân doar cu satisfacția participării la competiție.

Mâine sunt programate meciurile Corona – UTE, HSC Miercurea Ciuc – Nove Zamky, Ferencvaros – Dab Docler.

Alte știri din Hochei