Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Hochei
Liga Mol: Înfrângeri pe linieSorin Pana / SportPictures.eu
06 Oct 2015

Liga Mol: Înfrângeri pe linie

Sezonul în curs al Ligii Mol nu se anunță a fi unul de succes pentru reprezentantele țării noastre. Corona Brașov și SC Miercurea Ciuc au continuat seria de partide în deplasare cu întâlniri la Budapesta, Dunaújváros și Debrecen, iar rezultatul a fost unul negativ pe linie.

Luni au avut loc partidele Ujpesti TE - SC Miercurea Ciuc și Dunaújvárosi Acélbikák - Corona Brașov Wolves. Ciucanii au pierdut cu 3-1 (0-0, 1-0, 2-1) după ce letonianul Kalvis Ozols, transferat oficial duminică, a egalat în superioritate în minutul 44:39 cu sprijinul fraților canadieni Kyle și Shane Heffernan, după care au rezistat bine pe parcursul ultimei reprize. Speranțele lor s-au năruit odată cu golul primit în minutul 56:21, apoi golul 3 a venit fără a fi o surpriză. ”Lupii” brașoveni au fost învinși de ”taurii de oțel” cu 6-5 (2-1, 3-1, 1-3) la Dunaújváros. Gazdele au fost permanent la cârma jocului și au reușit să anuleze momentele bune ale brașovenilor când s-au apropiat în două rânduri la un singur gol distanță în ultimele 10 minute de joc.

În ultima partidă disputată de Corona pe terenul celor de la Debreceni HK, echipa clasată pe locul secund, brașovenii au pierdut clar cu scorul de 8-3 (2-0, 3-1, 3-2).

 

Clasamentul Ligii Mol arată astfel:

Loc Echipa M      W     OTW  OTL  L      G P   
1 DVTK Jegesmedvék 10 8 1 1 0 43:22 27
2 Debreceni HK 10 6 2 1 1 38:21 23
3 MAC Népstadion Budapest 9 6 0 1 2 33:21 19
4 SAPA Fehérvár AV19 2 9 4 1 1 3 33:29 15
5 Ferencváros TC 9 3 0 2 4 26:30 11
6 Ujpesti TE 9 2 2 0 5 19:25 10
7 Dunaújvárosi Acélbikák 8 2 1 0 5 20:28 8
8 Corona Brasov Wolves 8 2 1 0 5 26:37 8
9 HSC Csíkszereda (SC Miercurea Ciuc) 10 0 0 2 8 21:46 2

 

Alte știri din Hochei