Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Hochei
Liga MOL: Corona Brașov și HSC Miercurea Ciuc au pierdut în deplasareAttila Szabo / Mediafax Foto
26 Ian 2015

Liga MOL: Corona Brașov și HSC Miercurea Ciuc au pierdut în deplasare

ASC Corona Brașov și HSC Miercurea Ciuc au pierdut meciurile susținute, luni seara, în deplasare în Liga MOL, dar ciucanii merită o mențiune, deoarece au cedat la șuturile de departajare.

Ferencvarosi TC a dispus de HSC Miercurea Ciuc cu scorul de 5-4 (1-0, 3-3, 0-1, 0-0, 1-0), la șuturile de departajare, golul victoriei fiind semnat de Akos Kiss. Harghitenii au condus la Budapesta cu 2-1 și 3-2, au dus meciul în prelungiri, dar nu au obținut decât un punct. Vaclav Novak (08:57), ex-Sport Club, Jiri Moravec (26:49, 30:02) și Akos Kiss (39:13) au înscris pentru gazde, în timp ce pentru ciucani au marcat Gergo Biro (21:36), Shane Heffernan (25:01), Erik Spady (29:02) și Ede Mihaly (53:06).

Formația slovacă HC Nove Zamky a întrecut-o pe ASC Corona Brașov cu scorul de 5-2 (0-1, 1-1, 4-0). Corona a condus cu 1-0 și 2-1, prin golurile marcate de Martin Saluga (14:08) și Peter Klouda (24:07), dar a cedat în ultima repriză, când a încasat patru goluri. Pentru Nove Zamky au punctat Albin Podstavek (20:33), Patrik Bednarik (42:55), Juraj Faith (44:41), Martin Frolik (50:21) și Marek Dubec (59:56).

În clasament, pe primul loc se află Miskolci Jegesmedvék, cu 86 puncte (40 jocuri), urmată de Dab.Docler, 82 p (40 j), HC Nové Zámky, 72 p (40 j), ASC Corona Brașov, 69 p (40 j), Debreceni HK, 54 p (39 j), UTE, 46 p (39 j), Ferencvárosi TC, 43 p (40 j), HSC Miercurea Ciuc, 25 p (40 j).

 

sursa: agerpres.ro

Alte știri din Hochei