Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Handbal
powered by Frisomat
Liga Campionilor: HCM Minaur Baia Mare a câștigat la SkopjeSportPictures.eu
25 Oct 2015

Liga Campionilor: HCM Minaur Baia Mare a câștigat la Skopje

HCM Minaur Baia Mare a învins în deplasare formația macedoneană RK Metalurg Skopje cu scorul de 23-21 (13-7), duminică, în Sala Boris Trajkovski, într-un meci din Grupa D a Ligii Campionilor la handbal masculin. Minaur a dominat meciul și a condus de la un capăt la altul, dar a fost aproape să scape printre degete cele trei puncte pe final.

Debutul a fost favorabil campioanei României, care a condus cu 3-0 (min. 5), 5-1 (9) și 7-2 (13). Minaur a avut avantaj maxim șase goluri, 12-6 (26), dar la pauză avansul băimărenilor era de patru goluri, 13-9.

În repriza secundă jocul a fost mai echilibrat, iar Metalurg a forțat egalarea, pe care a reușit-o în min. 54, după trei goluri consecutive (20-20). Macedonenii au condus în premieră în min. 56, 21-20, dar Minaur a egalat (21-21, min. 56) și apoi s-a apărat excelent (Tatai având o intervenție salutară) și a mai marcat de două ori, obținând o victorie foarte prețioasă, cu 23-21.

Marius Sadoveac a fost cel mai bun marcator al lui Minaur, cu 5 goluri. Pentru echipa antrenată de Petru Pop au mai înscris Tamas Ivancsik - 4 goluri, Daniel Bera - 4, Vladislav Ostroușko 4, Andrei Popescu 3, Ivan Karacic 2, Uros Vilovski 1.

Skjern Handbold este lider, cu 8 puncte (+16), urmată de Motor Zaporoje, 8 p (+7), HCM Minaur Baia Mare, 8 p (+4), Kadetten Schaffhausen, 5 p, Metalurg Skopje, 4 p, Elverum Handball Herrer, 3 p. Primele două clasate se califică în play-off.

HCM Minaur Baia Mare va juca următorul meci pe 15 noiembrie, acasă, cu danezii de la Skjern Handbold.

 

sursa: agerpres.ro

Alte știri din Handbal