Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Fotbal
Liga 2: Spectacolul se reîntoarce, peste 3 goluri pe meci!Sebastian Tataru / Mediafax Foto
18 Oct 2014

Liga 2: Spectacolul se reîntoarce, peste 3 goluri pe meci!

Meciuri disputate în cele două serii ale Ligii 2 în cadrul etapei a 9-a. La Brăila, gazdele au fost vioara întâi în meciul contra celor din Dorohoi și au debordat în ofensivă, înscriind de nu mai puțin de șase ori. Oaspeții au contribuit și ei la spectacol cu trei reușite, două dintre ele în minutele de final. ”Academicienii” au început bine lecția din deplasarea de la Suceava, însă gazdele au fost mai ”rapide” pe final și au egalat, stopându-i pe piteșteni din sprintul în clasament. De sincopa lor a beneficiat FC Voluntari, învingători în deplasarea de la Slobozia, și Săgeata, reintrată în lupta pentru primele două poziții după victoria în derbyul litoralului cu Farul. Cei din Balotești au simțit și ei prima dată gustul victoriei în acest campionat, iar Berceniul și Bacăul au oferit singurul meci nul al seriei.

Rezultatele complete ale seriei I:

ACS Berceni - ASC Bacău 0-0

Rapid CFR Suceava - ACS Academica Argeş 1-1

Unirea Slobozia - FC Voluntari 1-2

CS Baloteşti - Gloria Buzău 3-0

Săgeata Năvodari - Farul Constanţa 2-0

CF Brăila - FCM Dorohoi 6-3

În Vest, Timișoara menține ritmul de 3 goluri pe meci și după partida de pe teren propriu cu Olimpia, iar Metalul a revenit pe teren propriu cu o victorie la limită în fața celor de la Tărlungeni. În Zăvoi, vâlcenii au înscris de patru ori după ce în celelalte 8 meciuri anterioare au bifat doar două reușite și au trecut pe locul 4, la egalitate cu Pâncota, care a făcut doar egal cu Fortuna. Tot egal, de data aceasta nul, a fost consemnat la Oradea, unde s-a deplasat FC Olt.

Meciurile seriei a II-a s-au încheiat cu următoarele rezultate:

ACS Poli Timişoara - FC Olimpia Satu Mare 3-0

FC Bihor Oradea - FC Olt Slatina 0-0

Metalul Reșița - Unirea Târlungeni 2-1

CSM Râmnicu Vâlcea - FC Caransebeş 4-1

Şoimii Pâncota - AFC Fortuna 2-2

CS Mioveni a stat.

Clasamentul celor două serii după etapa a 9-a este următorul:

Seria I

Loc Echipa M V E Î G P
1 FC Voluntari 9 7 0 2 23-6 21
2 ACS Academica Argeş Piteşti 9 6 2 1 17-7 20
3 Săgeata Năvodari 9 5 2 2 10-9 17
4 Rapid CFR Suceava 9 3 5 1 15-10 14
5 Gloria Buzău 9 4 1 4 11-15 13
6 CF Brăila 9 3 3 3 10-12 12
7 CSM Unirea Slobozia 9 2 4 3 12-11 10
8 ACS Berceni 9 2 4 3 15-17 10
9 SC Bacău 9 1 5 3 9-10 8
10 FC Farul Constanţa 9 1 5 3 11-14 8
11 FCM Dorohoi 9 2 1 6 10-24 7
12 CS Baloteşti 9 1 2 6 10-18 5

 

Seria a II-a

Loc Echipa M V E Î G P
1 CS Metalul Reşiţa 9 6 2 1 12-7 20
2 ACS Poli Timişoara 8 6 0 2 14-4 18
3 CS Mioveni 8 4 2 2 5-3 14
4 CSM Râmnicu Vâlcea 9 2 6 1 6-4 12
5 AFC Fortuna 8 3 3 2 11-10 12
6 Unirea Tărlungeni 8 3 2 3 7-7 11
7 FC Olt Slatina 8 1 5 2 7-6 8
8 Şoimii Pâncota 8 1 4 3 11-12 7
9 FC Olimpia Satu Mare 8 2 1 5 5-10 7
10 FC Caransebeş 8 1 3 4 5-13 6
11 FC Bihor Oradea 8 0 4 4 4-11 4

 

Alte știri din Fotbal