Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Fotbal
Liga 2: Reconfigurarea podiumuluiFlorin Alboiu / SportPictures.eu
20 Oct 2018

Liga 2: Reconfigurarea podiumului

Sportul și Chindia trec peste Academica și se instalează în fruntea clasamentului Ligii 2 după etapa a 13-a. La Snagov, Sportul a trecut la pas de Metaloglobus și cu 30 de puncte o devansează cu un punct pe Chindia, dâmbovițenii fiind și ei învingători astăzi, dar într-o partidă mult mai dificilă. Deplasată pe terenul Academicii, trupa lui Viorel Moldovan s-a impus la limită grație golului înscris de Cherchez în minutul 40 și de sincopa echipei din Clinceni poate profita FC Argeș, piteștenii urmând să joace mâine la Constanța cu SSC Farul.

O victorie pe litoral îi urcă pe oaspeți pe locul 3, în timp ce un eventual succes al Petrolului la Daco-Getica i-ar aduce pe ”găzari” la un punct în urma Academicii. Pe locul 5 rămâne ”U” Cluj, ”șepcile roșii” scăpând aseară printre degete victoria la Timișoara cu Ripensia cu un gol primit la ultima fază, iar efectul acestui rezultat este schimbarea antrenorului. Adrian Falub a fost demis, paradoxal, după șase meciuri fără înfrângere în campionat, însă punctele pierdute pe teren propriu cu Daco-Getica și cele din meciul de astăzi i-au determinat pe conducătorii clubului să ia această decizie.

Partida dintre cele două Politehnici timișorene s-a disputat pe stadionul Electrica și s-a încheiat cu victoria echipei suporterilor după ce ACS a deschis scorul. Tot 2-1, dar pentru gazde a fost rezultatul înregistrat la Mioveni și la Balotești, meciul cu cele mai multe goluri fiind cel de la Brăila. Dacia Unirea și Aerostar au terminat la egalitate un joc cu 6 reușite pe tabelă în care oaspeții au condus de două ori și au egalat stabilind scorul final în minutul 82. O altă remiză, dar cu numai două goluri s-a consemnat pe stadionul Motorul, acolo unde UTA a smuls un punct egalând Energeticianul în minutul 85.

 

Iată programul etapei a 13-a:

Joi, 18 octombrie

Ripensia Timişoara - Universitatea Cluj  1-1 (0-1)

Sâmbătă, 20 octombrie

CS Mioveni - Luceafărul Oradea  2-1 (0-1)

ACS Poli Timişoara - ASU Politehnica Timişoara  1-2 (1-0)

UTA Arad - Energeticianul  1-1 (0-1)

Sportul Snagov - Metaloglobus Bucureşti  3-0 (2-0)

CS Baloteşti - Pandurii Târgu Jiu  2-1 (2-1)

Dacia Unirea Brăila - Aerostar Bacău  3-3 (1-2)

Academica Clinceni - Chindia Târgovişte  0-1 (0-1)

Duminică, 21 octombrie

SSC Farul Constanţa - FC Argeş

Daco-Getica Bucureşti - Petrolul Ploieşti

Alte știri din Fotbal