Liga 1: Paradoxul Dinamo
13 Ian 2021
O surpriză s-a consemnat în cele trei partide care au încheiat etapa a 9-a a Ligii 2. Lângă turnul Chindiei, liderul s-a împotmolit și a capotat pentru a doua oară în această ediție de campionat în fața oaspeților de la CS Mioveni.
Jucătorii pregătiți de Alexandru Pelici au avut o perioadă de grație în a doua jumătate a primei reprize și au înscris de două ori prin Vintilă (min. 30) după o lovitură de colț și Florescu (min. 41) la capătul unui contraatac încheiat cu un șut la colțul lung. Târgoviștenii au presat poarta lui Croitoru, însă atunci când acesta nu a putut face față situației a fost suplinit cu succes de colegii din defensivă, ca în faza din minutul 60 când Eduard Stoica a respins de pe linia porții. Cu acest rezultat CS Mioveni urcă pe locul 6 cu 18 puncte, iar Chindia rămâne cu 21 de puncte și coboară pe locul 3, la egalitate cu FC Brașov, dar cu golaveraj inferior.
Brașovenii au câștigat astăzi la pas pe terenul celor de la ACS Berceni, însă sunt la rândul lor depășiți în clasament de Juventus București, învingători pe terenul Dunării Călărași. A fost al șaptelea rezultat pozitiv al juventinilor, care au beneficiat de eliminarea din minutul 64 a lui Silviu Ilie și s-au detașat la 2-0, însă au tremurat după ce în minutul 71, la numai un minut distanță, gazdele au recuperat din handicap.
Iată rezultatele înregistrate în etapa a 9-a a Ligii 2:
Sâmbătă, 24 septembrie
Olimpia Satu Mare - Academica Clinceni 3-2 (1-1)
Unirea Tărlungeni - Sepsi Sf. Gheorghe 1-1 (1-1)
UTA Bătrâna Doamnă - CS Afumați 2-1 (1-0)
CS Balotești - Șoimii Pâncota 2-0 (0-0)
CSM Rm. Vâlcea - Metalul Reșița 5-2 (1-1)
Foresta Suceava - Dacia Unirea Brăila 4-0 (1-0)
ASU Politehnica Timișoara - Luceafărul Oradea 1-3 (1-0)
Duminică, 18 septembrie
ACS Berceni - FC Brașov 2-4 (0-2)
Dunărea Călărași - Juventus București 1-2 (0-1)
Chindia Târgoviște - CS Mioveni 0-2 (0-2)
Clasamentul este următorul:
Loc | Echipa | M | V | E | Î | G | P |
1 | Juventus Bucureşti | 9 | 7 | 1 | 1 | 31-3 | 22 |
2 | FC Braşov | 9 | 6 | 3 | 0 | 20-10 | 21 |
3 | Chindia Târgovişte | 9 | 7 | 0 | 2 | 16-8 | 21 |
4 | UTA Bătrâna Doamnă | 9 | 6 | 2 | 1 | 19-6 | 20 |
5 | Foresta Suceava | 9 | 6 | 1 | 2 | 21-13 | 19 |
6 | CS Mioveni | 9 | 5 | 3 | 1 | 13-6 | 18 |
7 | Olimpia Satu Mare | 9 | 5 | 1 | 3 | 22-8 | 16 |
8 | Sepsi OSK Sfântu Gheorghe | 9 | 4 | 3 | 2 | 18-8 | 15 |
9 | Dacia Unirea Brăila | 9 | 4 | 1 | 4 | 13-14 | 13 |
10 | Unirea Tărlungeni | 9 | 3 | 3 | 3 | 13-9 | 12 |
11 | CSM Râmnicu Vâlcea | 9 | 3 | 3 | 3 | 12-12 | 12 |
12 | CS Afumaţi | 9 | 3 | 2 | 4 | 26-11 | 11 |
13 | Dunărea Călăraşi | 9 | 3 | 2 | 4 | 10-11 | 11 |
14 | Luceafărul Oradea | 9 | 3 | 1 | 5 | 7-8 | 10 |
15 | FC Academica Clinceni | 9 | 3 | 1 | 5 | 15-19 | 10 |
16 | CS Baloteşti | 9 | 2 | 3 | 4 | 13-15 | 9 |
17 | ASU Politehnica Timişoara | 9 | 2 | 2 | 5 | 13-18 | 8 |
18 | Metalul Reşiţa | 9 | 2 | 0 | 7 | 6-23 | 6 |
19 | ACS Berceni | 9 | 0 | 0 | 9 | 6-26 | 0 |
20 | Şoimii Pâncota | 9 | 0 | 0 | 9 | 1-67 | 0 |
Astra Giurgiu reușește să frâneze Universitatea Craiova în cursa pentru recuperarea handicapului pe care îl au față de lider și au încheiat nedecis partida de pe...
Lipsită de aportul lui Andrei Cristea, suspendat, Politehnica Iași a fost învinsă pe minutele de final de FC Botoșani și cele trei meciuri fără înfrângere, dar și...
Astăzi a fost dat publicității comunicatul oficial al clubului SCM Gloria Buzău prin care se anunță retragerea formației de fotbal masculin din campionatul Ligii 2. Semnat...
După ce s-a remarcat în succesul lui AC Milan din Cupa Italiei, Ciprian Tătărușanu este lăudat și de marele Rivaldo. Ambasadorul Betfair crede că „Tătă” poate ajunge...
Academica Clinceni a fost dominată de FC Hermannstadt în partida disputată la Călărași în care a fost echipă gazdă, însă rămâne cu gândul la golul anulat eronat pe...
CFR Cluj s-a impus în deplasare contra celor de la Sepsi OSK Sf. Gheorghe și a egalat la puncte FCSB după un joc în care eliminarea lui Bouhenna a înclinat decisiv balanța...
FC Argeș și Gaz Metan Mediaș au încheiat nedecis partida din Trivale în care jucătorii formației gazdă au marcat ambele goluri ale jocului.
Pe un teren greu, înghețat, al arenei din șoseaua Ștefan cel Mare, Dinamo nu a putut să treacă de Chindia Târgoviște, o formație specialistă a jocurilor în deplasare....
FCSB și-a făcut norma de trei goluri în partida de pe Arena Națională cu Astra Giurgiu.
UTA și FC Viitorul au încheiat fără gol marcat partida disputată la Arad pe arena ”Francisc Neuman” sub o ninsoare ce ne ducea cu gândul la iminența Crăciunului....
CFR Cluj pune presiune pe liderul FCSB învingând pe teren propriu o echipă incomodă a Ligii 1, Academica Clinceni, și egalează la puncte formația roș-albastră.
”Lanterna roșie” FC Argeș a obținut victoria în minutele de prelungiri ale partidei susținute în deplasare cu FC Botoșani și începe cu dreptul returul sezonului...
Au rămas mai puțin de 5 luni până la startul UEFA EURO 2020, turneu final găzduit de 12 orașe europene, inclusiv Bucureștiul. În contextul pandemiei COVID-19, forul de la...
Neplătiți de luni bune, aproape de a-și depune memoriile pentru a deveni liberi de contract pentru a se putea transfera și câștiga un salariu, fotbaliștii lui Dinamo și-au...
Pe terenul Centrului Național de Fotbal de la Buftea, Chindia Târgoviște și Politehnica Iași și-au împărțit punctele, însă ieșenii revin acasă cu regretul că au...
Tricolorii pregătiți de Mirel Rădoi vor disputa pe teren propriu primele două partide din grupa de calificare la CM 2022 din Qatar, evenimentele fiind programate în luna...
Golgheterul ediției anterioare de campionat părăsește formația de litoral pentru un contract la formația clasată pe locul 10 în Russian Premier League. Iată comunicatul...
Conform Modern Fitba - site de statistică și analiză avansată pentru fotbalul scoțian - internaționalul Ianis Hagi este pe primul loc în Scoția în clasamentul...
Universitatea Craiova și Sepsi OSK Sf. Gheorghe s-au întâlnit pe ”Ion Oblemenco” și au terminat partida la egalitate perfectă.
Gaz Metan Mediaș a învins pe teren propriu pe FC Voluntari grație unei duble semnate de Ze Manuel în interval de trei minute și urcă pe locul 8 cu 19 puncte.
Liga 1 reîncepe după aproape o lună de pauză, cu trei mari favorite la titlu. Șansele ca FCSB, CFR Cluj sau Universitatea Craiova să devină campioane au fost analizate de...
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul și televizările etapelor a 18-22 ale Ligii 1. Iată programul complet al partidelor ce vor fi transmise în direct pe canalele...
Astăzi a avut loc la sediul Federației Române de Fotbal tragerea la sorți a întâlnirilor din optimile de finală ale Cupei României. Sorții au decis ca FCSB să se afle...
”Primul meci al anului, ultimul meci al turului” ar suna o parafrază a unui titlu de roman celebru pentru partida de la Ovidiu dintre FC Viitorul și FC Hermannstadt....
Meciul restant din etapa a 12-a, dintre FC Viitorul Constanța și FC Hermannstadt, deschide anul fotbalistic 2021.
Transferul lui Dennis Man la o echipă din Italia sau Anglia este improbabil, dar nu imposibil, susțin bookmakerii Betfair. AC Milan, Fiorentina, Parma sau chiar Manchester...
Numai patru zile ne despart de primul meci al anului 2021, restanța dintre FC Viitorul și FC Hermannstadt contând pentru etapa a 12-a, Liga 1 înregistrând în acest sezon cea...
Pe lângă fotbaliștii tricolori, jucătorii de FIFA 21 români pot folosi în formulele lor de echipă și antrenori autohtoni. Cardurile de manager sunt elemente de staff din...
La finalul anului, Ambasadorul Betfair, Dimitar Berbatov, a făcut o analiză a echipelor est-europene care s-au remarcat în 2020.
Constantin Budescu este cel de-al treilea jucător român pe care specialiștii EA Sports l-au selectat în ”Team of the Week”.
CFR Cluj și Universitatea Craiova au terminat la egalitate partida ce încheie anul fotbalistic autohton 2020. Promițătoare, dar până la urmă amăgitoare, întâlnirea...
O adevărată bătălie s-a dat pe terenul din complexul de pregătire al Federației Române de Fotbal de la Mogoșoaia la partida dintre FCSB și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.
UTA practic nu a existat în această seară pe arena ”Francisc Neuman” din Arad în partida cu Astra Giurgiu.
La Călărași, Academica Clinceni a revenit după ce a fost condusă de Dinamo și încheie turul de campionat pe un onorabil loc 5 cu 25 de puncte.
Disputat în Moldova, meciul dintre FC Botoșani și FC Voluntari a fost unul atractiv, ambele formații dovedind generozitate și făcând risipă de efort cu toate că au...
Politehnica Iași a câștigat un meci extrem de important în deplasarea de la Mediaș contra celor de la FC Hermannstadt și a părăsit ultima poziție a campionatului.
Gaz Metan învinge la limită la Mediaș pe FC Viitorul și pune capăt unei serii de patru înfrângeri consecutive, în timp ce criza se adâncește în formația de pe litoral,...
Patru goluri, dintre care un autogol și unul din penalty, faze de poartă, o bară și un gol anulat în minutele de prelungiri, aceasta este rețeta unui meci complet.
Man a fost din nou killer-ul Universității Craiova în victoria cu 2-0 pe care FCSB a obținut-o în deplasarea de pe ”Ion Oblemenco”. Intrați la pauză conduși pe tabelă...
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul și televizările etapelor a 16-a și a 17-a ale Ligii 1. Iată programul complet al partidelor ce vor fi transmise în direct...
Nordis Group, dezvoltator imobiliar specializat în construcția de imobile premium, cu capital exclusiv românesc, susține Federația Română de Fotbal. Astfel, începând cu...
Seria pozitivă a celor de la Dinamo s-a încheiat astăzi după ce CFR Cluj le-a servit jucătorilor rămași sub steagul alb-roșu o lecție de pragmatism. Cu jumătate de...
Sepsi OSK a învins UTA la Sf. Gheorghe la scor de neprezentare și revine pe locul 4 cu un total de 26 de puncte.
După ce Andrei Cristea a fost inclus de specialiștii Electronic Arts în ” Team of The Week 1”, recent dinamovistul Deian Sorescu a fost selectat în ”Team of the Week...
Chindia Târgoviște a avut una dintre cele mai bune prestații din această ediție de campionat și s-a impus în partida disputată în deplasare cu FC Voluntari.