Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Fotbal
Liga 2: Chindia pierde surprinzător la BrăilaRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
05 Apr 2018

Liga 2: Chindia pierde surprinzător la Brăila

Programată în devans pentru a oferi o zi liberă în plus jucătorilor cu ocazia sărbătorilor pascale, etapa a 28-a a Ligii 2 a debutat astăzi cu două partide interesante la Brăila și Ştefăneştii de Jos.

La malul Dunării, Chindia s-a împotmolit și a pierdut trei puncte importante pe terenul ”lanternei roșii” cu un autogol al portarului Iustin Popescu. În minutul 17 Anghelina a executat fără veleități tehnice extraordinare o lovitură liberă de la 25 de metri, iar portarul târgoviștenilor a respins balonul în propria poartă. Oaspeții au alergat după egalare, dar steril, fără a avea mari ocazii de gol, cea mai mare a primei reprize venind tot din partea brăilenilor, care la rândul lor își puteau înscrie un autogol în minutul 38 când încercarea de respingere în corner a lui Ghiocel a fost respinsă cu un reflex salutar de portarul Botaș. Punctele câștigate o urcă pe Dacia Unirea pe locul 17 peste Pandurii, în timp ce Chindia rămâne cu 58 de puncte pe locul 3, dar și la patru lungimi în urma sibienilor clasați pe locul secund, șansele de promovare directă fiind mai mici pentru dâmbovițeni.

În celălalt meci al zilei, Sportul Snagov a pierdut întâlnirea cu FC Argeș, piteștenii asigurându-și punctele puse în joc cu reușitele lui Năstăsie (min. 14) și Buhăescu (min. 75), Bogdan Stancu egalând pentru ilfoveni în minutul 50.

 

Iată programul etapei a 28-a:

Joi, 5 aprilie

Sportul Snagov - FC Argeş  1-2 (0-1)

Dacia Unirea Brăila - Chindia Târgovişte  1-0 (1-0)

Vineri, 6 aprilie

Ripensia Timişoara - Academica Clinceni    

Luceafărul Oradea - CS Mioveni    

Ştiinţa Miroslava - CS Baloteşti    

Pandurii Târgu Jiu - Dunărea Călăraşi

ASU Politehnica Timişoara - CS Afumaţi    

Foresta Suceava - AFC Hermannstadt

Formațiile ASA Târgu Mureş și Olimpia Satu Mare s-au retras din campionat, prin urmare Metaloglobus Bucureşti și UTA Arad câștigă cu 3-0 la ”masa verde” partidele programate în această etapă.

Alte știri din Fotbal