Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Victorie fără emoții și fără spectacol pentru CFR ClujFlaviu Buboi / SportPictures.eu
13 Iul 2020

Liga 1: Victorie fără emoții și fără spectacol pentru CFR Cluj

Succes logic pentru CFR Cluj în Gruia în jocul cu Gaz Metan Mediaș, echipă venită sub Feleac cu o bancă de rezerve ”subțire”, formată din juniori.

Oaspeții au contat în atac doar în startul partidei, la faza din minutul 13 atunci când Droppa a trimis din voleu peste poarta lui Arlauskis dintr-o poziție ideală, din colțul careului mic. Elevii lui Dan Petrescu au reușit cu greu să închege acțiuni ofensive, prima venind după o fază fixă în minutul 36, o lovitură de cap a lui Djokovic ce a trecut de puțin pe lângă poartă în urma unei centrări din lovitură liberă a lui Deac. Două minute mai târziu De Moura le face cadou clujenilor un penalty după ce s-a urcat peste Chipciu, iar Deac a transformat fără emoții. Avantajul de pe tabelă s-a dublat imediat după pauză, în minutul 49 Djokovic finalizând cu un șut de la 14 metri o fază în care clujenii au circulat balonul nestingheriți în careul oaspeților. Până la ultimul fluier singurul moment notabil a fost cel din minutul 81, eliminarea lui Boli cu cartonaș roșu direct pentru o intrare dură pe glezna lui Drăghici.

Un meci fără spectacol, dar cu rezultatul dorit de elevii lui Dan Petrescu, care rămân în plasa Universității Craiova și vor juca etapa viitoare la București pe Arena Națională cu FCSB.

 

CFR Cluj - Gaz Metan Mediaș 2-0 (1-0)

Au marcat: Deac (min. 39 pen.), Djokovic (min. 49)

CFR Cluj (antrenor Dan Petrescu): Arlauskis - Cr. Manea, Vinicius, Boli, Camora - Itu, Bordeianu (min. 46 Păun), Djokovici (min. 75 Hoban) - Deac (min. 84 Cestor), Rondon (min. 84 Omrani), A. Joca (min. 6 Chipciu)

Gaz Metan Mediaș (antrenor Dusan Uhrin): Pleşca - Drăghici (min. 83 Dogaru), Larie, Nielsen, Velisar - Droppa, Şt. Popa (min. 75 Avram) - Moura, N. Chamed, Trif (min. 62 Ciocan) - N. Cardoso

Alte știri din Liga 1