Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Victorie fără emoții pentru băieții lui Gică HagiRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
01 Nov 2019

Liga 1: Victorie fără emoții pentru băieții lui Gică Hagi

FC Viitorul a trecut la pas de Chindia Târgoviște în meciul de deschidere al etapei cu numărul 15 disputat în această seară la Ovidiu.

Elevii lui Gică Hagi au rezolvat meciul încă din prima jumătate de oră de joc, George Ganea și Boboc înscriind în minutele 7 și 26 într-un start de meci în care Chindia a avut șansele ei, însă nu le-a fructificat. Ganea a primit la bara a doua, în colțul careului mic centrarea de pe partea stângă a lui De Nooijer și după o preluare mai puțin artistică, dar eficientă pe corp a trimis balonul în plasă deschizând scorul. La numai patru minute distanță Yameogo a semnat o ocazie imensă cu o lovitură de cap din 6 metri după o centrare din lovitură liberă a lui Liviu Mihai, Căbuz respingând de pe linia porții cu un reflex de zile mari, iar în minutul 13 Liviu Mihai a reluat din prima din interiorul careului în stâlpul din dreapta lui Căbuz centrarea lui Neguț. Ganea putea face dubla în minutul 18 cu o execuție din întoarcere de la 16 metri, însă balonul a lovit încheietura barelor, apoi Boboc a șutat la colțul lung din interiorul careului și a mărit avantajul de pe tabelă al gazdelor.

Cu lucrurile în mare parte clarificate, jocul a curs liniștit către final și abia în minutul 78 consemnăm o ocazie importantă la contraatacul purtat de Ciobanu încheiat cu un șut la colțul lung respins de Aioani, iar în minutele de prelungiri Luis Munteanu înscrie primul său gol în Liga 1 cu un șut la vinclu de la 16 metri după o pendulare scurtă.

Victoria îi poziționează pe constănțeni pe primul loc cu 28 de puncte cel puțin până la finalul partidei CFR Cluj - Academica Clinceni, în timp ce Chindia rămâne pe locul 11 cu 16 puncte.

 

FC Viitorul - Chindia Târgoviște 3-0 (2-0)

Au marcat: G. Ganea (min. 7), Boboc (min. 26), L. Munteanu (min. 90+3)

FC Viitorul (antrenor Gheorghe Hagi): Căbuz - Boboc, Mladen, Țâru, De Nooijer - A. Ciobanu, Achim, L. Houri (min. 84 Dulca) - G. Iancu, C. Matei (min. 56 L. Munteanu), G. Ganea (min. 73 St. Filip)

Chindia Târgoviște (antrenor Viorel Moldovan): Aioani - Martac, Benga, Pițian, Neciu (min. 73 Cherchez) - Bic - Neguț (min. 80 Dumiter), Rață (min. 34 Ivancic), L. Mihai, Yameogo - Florea

Alte știri din Liga 1