Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Un nou succes sub bagheta lui ”Mister” NiculescuSportPictures.eu
05 Mai 2017

Liga 1: Un nou succes sub bagheta lui ”Mister” Niculescu

FC Voluntari a obținut a cincea victorie în ultimele 6 partide din play-out, ACS Poli Timișoara fiind astăzi ”victima” de pe stadionul ”Anghel Iordănescu” din orașul de la marginea Bucureștiului.

Elevii lui Claudiu Niculescu au pornit bine și au deschis scorul în minutul 9 după o fază fixă. Un corner de pe partea stângă de Popadiuc i-a adus lui Cernat mingea la limita careului, decarul gazdelor a șutat din voleu direct în Cînu aflat pe linia careului mic, balonul a sărit până la Bălan, aflat la șutul lui Cernat în poziție de ofsaid, apoi la Balaur care îl execută pe Straton cu un șut puternic din apropiere. Solicitarea oaspeților de anulare a golului pentru ofsaid nu a fost acceptată de arbitrul Cătălin Popa, care însă este prompt în minutul 18 când a anulat un gol pentru un fault la portarul gazdelor Balauru, dar și în minutul 25 când acordă penalty pentry bănățeni la intervenția lui Balaur la Pedro Henrique. Tot jucătorul brazilian a executat lovitura de pedeapsă și a adus egalarea, stabilind scorul pauzei chiar dacă Maftei și Cazan ratează o ocazie mare în minutul 35.

La puțin timp după reluare, în minutul 49 Popadiuc ia pe cont propriu o acțiune în careul violeților și îl învinge pe Straton cu un șut la colțul lung ce a lovit întâi bara înainte de a intra în plasă. În afara unui șut pe lângă a lui Bălan și o incursiune rapidă a lui Mailat încheiată cu intervenția utilă a lui Cazan, jocul nu a oferit alte acțiuni palpitante până la final, astfel încât se încheie FC Voluntari - ACS Poli Timișoara 2-1 (1-1).

Ilfovenii fac 30 de puncte și urcă pe locul secund al clasamentului de play-out, în timp ce bănățenii rămân pe 5 cu 22 de puncte, cu 5 mai multe decât Pandurii.

 

FC Voluntari (antrenor Claudiu Niculescu): Balauru – Maftei (min. 67 Filipov), Balaur, Cazan, Acsinte – Lazăr, Novac, Căpăţână (min. 60 Ivanovici), Cernat – Popadiuc, Ad. Bălan (min. 83 Voduţ)

ACS Poli Timișoara (antrenor Ionuț Popa): Straton – Neagu, Bocşan, Cînu, Novak – Soljic, Fucek (min. 82 Drăghici) – Bărbuţ (min. 58 Mailat), Artean, Popovici (min. 90 Bîrnoi) – Pedro Henrique

Alte știri din Liga 1