Campionatele Europene U19 din acest an au fost anulate
23 Feb 2021
23 Feb 2021
25 Feb 2021
23 Feb 2021
23 Feb 2021
24 Feb 2021
După cinci meciuri fără victorie, UTA dă lovitura la Voluntari la ultima fază a meciului și urcă pe locul 9 cu 21 de puncte, aruncând încă o piatră de moară în spatele ilfovenilor, care rămân cu 15 puncte pe locul 14 după o serie de 8 meciuri în care nu au obținut decât două puncte.
Prima repriză a partidei disputate pe arena ”Anghel Iordănescu” din apropierea Capitalei nu a oferit faze de poartă cu excepția unui șut anemic de la mare distanță al lui Roger trimis, este adevărat, pe cadrul porții lui Lavin, care nu a avut probleme în a reține balonul. Ritmul jocului se schimbă odată cu introducerea în teren a lui Antal imediat după pauză, playmaker-ul arădenilor făcându-și simțită prezența imediat. În minutul 49 îl găsește bine pe Hora în careul gazdelor, dar șutul din prima al acestuia nu a avut intensitate și Lavin a reținut la colțul scurt, apoi cinci minute mai târziu a reluat din prima peste transversală cetrarea lui Vorobjovas în centrul careului. Ilfovenii au avut la rândul lor o ocazie importantă în minutul 50 când Ricardinho a șutat de la 20 de metri și Iacob a respins din plonjon de la rădăcina barei din dreapta sa, însă inițiativa a fost preluată de formația oaspete. În minutul 61 Vorobjovas a încercat să plaseze cu capul un balon centrat de Denis Rusu, dar Lavin a prins ușor de sub transversală, iar patru minute mai târziu nu a avut probleme să rețină mingea trimisă cu capul pe spate de Hora. O degajare greșită a lui Briceag îi putea costa pe ilfoveni în minutul 73, însă Liviu Antal nu a putut să profite de balonul care a căzut în careul lui Lavin și portarul gazdelor a ieșit și a respins. Tot Antal a fost protagonistul fazei din minutul 80 când Neluț Roșu l-a angajat în mijlocul careului, a urmat preluarea pe piept și șutul cu piciorul stâng din voleu, dar Lavin a ieșit în întâmpinare și a respins în corner. Presiunea oaspeților a continuat până la final și după ce Lavin a respins cu greu o lovitură de cap a lui Benga, în al patrulea minut de prelungiri insistența le-a fost răsplătită după un corner, Erico Da Silva reluând de la bara a doua o minge prelungită cu capul pe spate de același Benga.
O victorie la limită, care poate fi considerată norocoasă, însă pe deplin justificată după evoluția jocului, unul în care Antal și-a arătat calitățile.
FC Voluntari - UTA 0-1 (0-0)
A marcat: Erico Da Silva (min. 90+4)
FC Voluntari (antrenor Bogdan Andone): Lavin – Costin, Achim, Armaş, Briceag – Droppa, Ricardinho (min. 83 Grădinaru), Ivanov (min. 63 Mailat) – Marcelo Lopes (min. 89 A. Vlad), Betancor (min. 83 Angelov), I. Gheorghe (min. 89 Balaur)
UTA (antrenor Laszlo Balint): Iacob – Tomozei, Erico, Benga, Rrumbullaku – Oroian (min. 46 Antal), Albu (min. 78) N. Roşu, Vorobjovas, Rusu (min. 87 Miculescu) – Hora (min. 87 C. Rus), Roger
CFR Cluj a „demolat” în Gruia FC Argeș și își îmbunătățește golaverajul, parametru la care stă mai slab în comparație cu FCSB. Elevii lui Edi Iordănescu au...
Sosirea lui Marian Rada la cârma celor de la Politehnica Iași nu a schimbat substanțial prestația formației din Copou, care a suferit o nouă înfrângere pe teren propriu...
FCSB leagă victoriile și se face din nou un pas în fața celor de la CFR Cluj după ce s-a impus în deplasarea de pe terenul celor de la FC Botoșani.
FC Hermannstadt reia seria partidelor fără victorie și se afundă în subsolul ierarhiei campionatului. După ce a învins FCSB și a pus capăt unei secete de 10 partide,...
În prima partidă disputată pe noua „casă” de la Buzău, Chindia Târgoviște a învins Universitatea Craiova și ia formației din Bănie toate cele 6 puncte din meciurile...
Academica face un pas greșit în cursa pentru play-off după ce a remizat astăzi la Clinceni cu Astra Giurgiu.
UTA confirmă statutul de echipă periculoasă la meciurile din deplasare și se impune la Mediaș cu Gaz Metan pentru a se apropia de locurile de play-off.
FC Viitorul a „demolat” Dinamo pe arena din șoseaua Ștefan cel Mare, administrându-le „câinilor roșii” cea mai dură înfrângere pe teren propriu din ultimii 35 de...
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul și televizările etapelor a 26-28 ale Ligii 1. Iată programul complet al partidelor ce vor fi transmise în direct pe canalele...
Partida de la Ovidiu dintre FC Viitorul și Politehnica Iași, oprită duminică seară în minutul 68 datorită ceței dense de către arbitrul Andrei Chivulete la scorul de 0-0,...
UTA încheie a opta partidă fără victorie pe teren propriu după ce a remizat fără gol cu FC Botoșani.
Fără cel mai bun jucător, transferat recent în Turcia, și cu problemele legale pe care le are patronul, Astra Giurgiu a evoluat relaxat pe „Marin Anastasovici” și a...
CFR Cluj o învinge la limită pe Gaz Metan la Mediaș după un joc în care a supus unei adevărate canonade reduta gazdelor apărată eroic de omul meciului, Buzbuchi.
FCSB simte din nou gustul victoriei după ce a învins-o la limită pe Arena Națională pe Chindia Târgoviște. Un adversar incomod, formația condusă de Emil Săndoi avea doar...
Remiza pare a fi specialitatea casei pentru Sepsi OSK Sf. Gheorghe, covăsnenii bifând al șaselea rezultat de egalitate consecutiv la finele jocului de pe teren propriu de...
Universitatea Craiova obține a doua victorie consecutivă pe teren propriu cu scorul de 1-0 și se apropie la diferența minimă de primele două echipe clasate.
FC Argeș extinde la 11 seria meciurilor fără înfrângere după ce în această seară a terminat victorioasă deplasarea în care a jucat contra celor de la FC Voluntari.
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul și televizările etapei a 25-a a Ligii 1. Iată programul complet al partidelor ce vor fi transmise în direct pe canalele Look...
FC Argeș bifează a zecea etapă fără înfrângere după un meci complicat disputat în Trivale contra celor de la Sepsi OSK Sf. Gheorghe.
CFR Cluj ratează încă o dată șansa de a trece în fruntea clasamentului după ce a remizat în această seară în Gruia cu FC Voluntari.
Pe un teren acoperit de zăpadă, FC Botoșani a învins-o la limită pe Gaz Metan Mediaș și își consolidează locul de play-off.
FCSB suferă a treia înfrângere consecutivă cu 0-1 după un meci cu FC Hermannstadt la Mediaș în care elevii lui Toni Petrea au evoluat fără consistență ofensivă, iar...
Meci fără gol între Academica Clinceni și Universitatea Craiova la Călărași la capătul unui joc în care echipa olteană, oaspete, a fost mai alertă în ofensivă.
Politehnica Iași continuă să se scufunde după o nouă înfrângere suferită în Copou în partida cu Astra Giurgiu.
Prestație mediocră pe arena din Ștefan cel Mare în partida dintre Dinamo și Sepsi OSK Sf. Gheorghe și rezultatul a fost unul pe măsură: 0 pe toată linia.
Chindia Târgoviște și UTA și-au pus piedică una alteia în cursa pentru un loc de play-off după ce au remizat astăzi la Buftea.
FC Argeș continuă parcursul incredibil și bifează a noua partidă fără înfrângere după ce au învins la limită FC Viitorul în Trivale. De partea cealaltă, formația...
CFR Cluj pierde la Botoșani și ratează ocazia de a reveni pe prima poziție a clasamentului după ce FCSB s-a încurcat aseară pe teren propriu.
FC Viitorul suferă a doua înfrângere consecutivă în campionat și pierde șansa de a se menține la egalitate de puncte cu Chindia, Gaz Metan și UTA în plasa locurilor de...
Arena Națională a fost scena primei surprize a acestui start de an competițional, FCSB fiind învinsă de Academica Clinceni după un meci în care ilfovenii s-au închis bine...
Gaz Metan Mediaș reușește prima victorie după revenirea lui Mihai Teja pe banca tehnică în meciul de pe teren propriu cu Chindia Târgoviște.
UTA a ajuns la al 7-lea meci consecutiv fără victorie pe „Francisc Neuman” după remiza cu FC Hermannstadt, serie în care a obținut doar două puncte.
Universitatea Craiova învinge Dinamo pe „Ion Oblemenco” într-un meci al orgoliilor ce transcede pozițiile pe care le ocupă în clasament cele două formații.
Astra Giurgiu a încheiat în genunchi meciul de pe „Marin Anastasovici” cu FC Argeș și face rocada în clasament cu formația piteșteană, o adevărată performeră ce...
Un meci nebun între Sepsi OSK și Politehnica Iași disputat la Sf. Gheorghe a arătat că ultima clasată poate oferi spectacol atunci când atitudinea iese la rampă și...
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul și televizările etapei a 24-a a Ligii 1. Iată programul complet al partidelor ce vor fi transmise în direct pe canalele Look...
CFR Cluj trece cu mari emoții de FC Viitorul și le dă replica celor de FCSB în dialogul la nivel înalt la vârful ierarhiei obținând din nou o victorie în urma...
FC Botoșani a câștigat un meci nebun disputat la Ploiești în organizarea celor de la Chindia Târgoviște și reintră în zona locurilor de play-off.
UTA s-a distrat în deplasarea de la Clinceni și a învins la scor de forfait Academica pentru a urca pe locul 8 cu 27 de puncte.
FCSB a venit pe arena din șoseaua Ștefan cel Mare cu obiectivul declarat de a obține cele trei puncte la finele jocului cu Dinamo pentru a-și menține supremația în fruntea...
Cu 2-0 la pauză și 3-0 în minutul 51, Astra Giurgiu a fost net superioară în partida din deplasare cu FC Voluntari.
Derby-ul județului Sibiu dintre FC Hermannstadt și Gaz Metan s-a disputat la Mediaș, chiar dacă echipa din capitala județului a figurat ca gazdă a întâlnirii.
Universitatea Craiova iese din criză după ce a obținut o victorie reconfortantă, de moral în Copou contra celor de la Politehnica Iași.
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul și televizările etapei a 23-a a Ligii 1. Iată programul complet al partidelor ce vor fi transmise în direct pe canalele Look...
Seria rezultatelor pozitive ale Chindiei Târgoviște a fost încheiată de campioana CFR Cluj la capătul unui meci în care arbitrul Radu Petrescu nu le-a acordat gazdelor un...
23 Feb 2021
25 Feb 2021
23 Feb 2021
23 Feb 2021
24 Feb 2021