Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Șumudică mută și câștigăStefan Constantin / SportPictures.eu
04 Dec 2016

Liga 1: Șumudică mută și câștigă

Șumudică a câștigat cu ”albii” pe terenul celor din Voluntari grație celor două mutări de la pauză care ne arată cât de importante sunt în angrenajul echipei cele două piese care cele mai probabil vor pleca în intersezon, Budescu și Teixeira.

După o primă repriză mai degrabă anostă pe stadionul ”Anghel Iordănescu”, în care șutul lui Alibec din minutul 6, lovitura de cap a lui Săpunaru din minutul 30 și șutul lui Nicoară din minutul 38 au mai dezmorțit atmosfera, tehnicianul echipei campioane a decis să introducă două piese indispensabile în locul rezervelor cu care a început partida. Efectul s-a văzut imediat, Budescu deschizând scorul în minutul 47 cu un șut din lovitură liberă de pe partea stângă ce s-a oprit în vinclul de la colțul lung. După numai cinci minute, dintr-o poziție similară Budescu alege un șut-centrare pentru Teixeira, care se infiltrează prin linia defensivă a gazdelor și reia simplu din 6 metri. Ilfovenii se mobilizează și reușesc să reducă din diferență în minutul 63 după o fază în care Bălan și Cernat au contribuit la aducerea balonului în suprafața de pedeapsă a Astrei, iar Ivanovici l-a bătut pe Silviu Lung junior cu un șut la colțul lung. Gazdele trec pe lângă egalare la șutul din unghi al lui Cernat din minutul 77 și la lovitura de cap a lui Spahija din al doilea minut de prelungiri, dar și astralii puteau să-și mărească avantajul la șutul lui Seto din minutul 80 și la încercarea de scăriță a lui Alibec din minutul 90.

Scor final FC Voluntari - Astra 1-2 (0-0), rezultat ce duce campioana la 23 de puncte și o urcă pe locul 9, în timp ce ilfovenii rămân cu 22 de puncte și coboară pe locul 10.

 

FC Voluntari (antrenor Florin Marin): Balauru - Acsinte, Spahija, Balaur, Filipov - Lazăr (min. 33 Ivanovici), Novac - Marinescu (min. 55 Popadiuc), Cernat, Căpăţână - Bălan (min. 65 Curelea)

Astra (antrenor Marius Șumudică): Silviu Lung jr - A.Stan, Alves, Săpunaru, Junior Morais - Boubacar (min. 70 Lovin), Seto - A.Ioniţă, Kortzorg (min. 46 Budescu), Nicoară (min. 46 Teixeira) - Alibec

Alte știri din Liga 1