CM: Totul pentru victoria de vineri!
04 Dec 2019
04 Dec 2019
04 Dec 2019
04 Dec 2019
04 Dec 2019
04 Dec 2019
Pe arena ”Ilie Oană” din Ploiești Chindia Târgoviște și Academica Clinceni au oferit puținilor spectatori prezenți un spectacol memorabil, încheiat din păcate pentru gazde cu victoria formației ilfovene.
Chindia a deschis scorul repede, în minutul 3 prin Cherchez după o pasă primită în gura porții de la Florea, dar oaspeții au egalat în minutul 18 prin Buziuc, autorul unui șut sub transversală din interiorul careului. Zece minute mai târziu Merloi pătrunde în careul Chindiei, îl întoarce simplu pe Leca și îl învinge pentru a doua oară pe Moldovan, iar în minutul 39 marchează un gol de generic cu un șut cu piciorul stâng din colțul careului de 16 metri ce a trimis balonul la vinclul de la colțul lung. Rață reduce din diferență în minutul 41 cu un șut din mijlocul careului Academicii, dar Merloi stabilește în mare măsură învingătoarea înscriind în minutul 54 cel de-al treilea gol al său după ce a reluat în plasă respingerea lui Moldoveanu a loviturii de cap trimisă de Cebotaru, iar scorul final a fost stabilit de Vojtus în minutul 70 după o pasă bună a lui Buziuc care l-a lăsat la 16 metri singur cu Moldovan.
Academica învinge și trece peste Chindia în clasament urcând pe locul 11 cu 18 puncte, iar târgoviștenii rămân cu 17 puncte după a șasea partidă fără victorie.
Chindia Târgoviște - Academica Clinceni 2-5 (2-3)
Au marcat: Cherchez (min. 3), Rață (min. 41)/Buziuc (min. 18), Merloi (min. 29, 39 și 54), Vojtus (min. 70)
Chindia Târgoviște (antrenor Viorel Moldovan): Moldovan - Martac, Benga, Leca, Negrea (min. 64 Neciu) - Rață, Novac (min. 46 Neguț), Bic, Dumiter - Florea, Cherchez (min. 69 Burlacu)
Academica Clinceni (antrenor Ilie Poenaru): Vâlceanu - Matei, Chatziterzoglu, Patriche, Pârvulescu - Cebotaru, Merloi (min. 75 C. Dumitru), Șut, Deretti (min. 55 Achim), Buziuc - Vojtus (min. 84 R. Ion)
Dinamo București obține o victorie logică în compania celor de la Chindia Târgoviște și ține ritmul impus de Gaz Metan și FCSB în lupta pentru locurile de play-off.
CFR Cluj a fost aproape de a face a doua remiză pe teren propriu în această ediție de campionat în partida disputată împotriva unei specialiste a acestui rezultat, Sepsi...
Academica Clinceni și FC Hermannstadt au încheiat la egalitate disputa din localitatea ilfoveană, rezultat ce nu folosește prea mult niciuneia dintre ele.
FCSB reușește o victorie la limită în Copou cu Politehnica Iași cu un gol înscris în prelungiri de Dennis Man după un joc controlat autoritar și își consolidează...
Pleșca, bara și Sergiu Buș au salvat Gaz Metan Mediaș în partida de pe teren propriu cu FC Voluntari, ilfovenii putând fi nemulțumiți de rezultatul final după un joc în...
Atmosfera hibernală ce s-a pogorât asupra urbei moldave a determinat amânarea startului partidei dintre FC Botoșani și FC Viitorul. Pe un teren greu, necurățat în...
Două reprize cu scenarii diferite am consemnat în această seară în partida disputată între FC Hermannstadt și CFR Cluj la inaugurarea noii arene din Sibiu.
7 meciuri și mai bine de două luni au trecut de când Sepsi OSK Sf. Gheorghe a simțit ultima dată gustul victoriei, în etapa a 10-a, iar formația covăsneană a pus punct...
Dinamo învinge Politehnica Iași în șoseaua Ștefan cel Mare într-un duel decisiv pentru menținerea în zona locurilor de play-off și se apropie la două puncte distanță...
Astra Giurgiu merge cu motoarele în plin și după victoria din această seară în fața celor de la Gaz Metan Mediaș a făcut 34 de puncte, tot atât cât liderul CFR Cluj.
FC Viitorul a făcut scor cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe la Ovidiu în ultimul meci al etapei a 17-a a Ligii 1 și a urcat pe locul secund în ierarhie cu 32 de puncte, cu două mai...
Victorie reconfortantă pentru moral la revenirea pe ”Ion Oblemenco” a băieților lui Victor Pițurcă. Pe noul gazon hibrid, Universitatea Craiova s-a mișcat mult mai lejer...
Gaz Metan și FC Botoșani au luptat 90 de minute la Mediaș, dar nu au reușit să modifice tabela, chiar dacă formația oaspete a dispus de o lovitură de pedeapsă.
Academica Clinceni și Dinamo au oferit un meci antrenant pe un teren greu, plin de apă, încheiat cu o remiză cu multe goluri.
FCSB pierde prima partidă după o serie de 7 victorii și 2 remize, formația care a pus capăt acestei serii fiind Astra Giurgiu. Pe Arena Națională ex-ii Alibec, Budescu și...
Reveniți pe arena ”Emil Alexandrescu” după încheierea lucrărilor de refacere a gazonului, fotbaliștii Politehnicii Iași au oferit un meci de infarct suporterilor veniți...
CFR Cluj a câștigat la pas partida din Gruia cu Chindia Târgoviște contând pentru etapa a 17-a a Ligii 1. Un gol înscris rapid după un cadou din partea portarului...
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul și televizările etapelor a 21-a și a 22-a ale Ligii 1. Iată programul complet al partidelor ce vor fi transmise în direct...
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul și televizările etapelor a 18-a, a 19-a și a 20-a ale Ligii 1. Iată programul complet al partidelor ce vor fi transmise în...
Dinamo și CFR Cluj au remizat fără gol în Ștefan cel Mare la capătul unui meci ce putea fi mai generos cu publicul său.
Gaz Metan Mediaș a obținut o victorie importantă în lupta pentru locurile de play-off. Partida de la Sf. Gheorghe cu ”regina remizelor” Sepsi OSK se îndrepta spre un...
FCSB ajunge la un impresionant parcurs de 23 de puncte în ultimele 9 etape după un succes cu 2-0 obținut în deplasare cu FC Botoșani și se apropie la un punct de podiumul...
Chindia Târgoviște remizează din nou la Ploiești cu scorul de 1-1 și ratează șansa de a se desprinde de formațiile din subsolul campionatului. Rămași în 10 jucători...
Academica Clinceni a obținut a treia victorie în campionat în partida de pe teren propriu cu Politehnica Iași și urcă pe locul 12 cu 14 puncte, la egalitate, dar cu...
FC Hermannstadt și FC Viitorul au remizat la Târgu Mureș după un meci cu două goluri, trei penalty-uri, un eliminat și un arbitru de centru confuz.
Astra a rezolvat la Giurgiu partida cu FC Voluntari cu un gol construit de perechea Budescu-Alibec și urcă pe locul 3 după patru victorii consecutive în campionat.
Universitatea Craiova a curmat brutal seria de șase meciuri fără înfrângere în campionat și Cupă a celor de la Dinamo administrându-le jucătorilor pregătiți de Dusan...
Astra a făcut spectacol la Giurgiu într-o partidă în care adversara sa Politehnica Iași a jucat în 10 timp de o repriză.
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul și televizările etapei a 17-a a Ligii 1. Iată programul complet al partidelor ce vor fi transmise în direct pe canalele Look...
Pe Arena Națională din Capitală, FCSB a administrat a treia înfrângere în campionat și prima pe teren advers ”campioanei deplasărilor” Sepsi OSK Sf. Gheorghe la...
FC Botoșani a plecat cu toate cele trei puncte de pe arena ”Anghel Iordănescu” după ce gazdele de la FC Voluntari au condus pe tabelă aproape o oră.
CFR Cluj depășește situația delicată a unei reprize albe cu Academica Clinceni în Gruia și după un duș rece la pauză administrat de Dan Petrescu jucătorilor săi a...
Gaz Metan Mediaș și FC Hermannstadt au remizat 1-1 în derby-ul local al județului Sibiu, rezultat în urma căruia și-au menținut locurile în clasament, elevii lui Edi...
FC Viitorul a trecut la pas de Chindia Târgoviște în meciul de deschidere al etapei cu numărul 15 disputat în această seară la Ovidiu.
Campioana se împiedică pentru a doua oară în trei partide și pierde o șansă importantă să se distanțeze la vârful clasamentului. Venită după o victorie chinuită la...
Dinamo și FC Viitorul au oferit spectatorilor un meci de mare luptă, cu cinci goluri și numeroase faze de poartă, care duce formația din Ștefan cel Mare la un punct...
Astra Giurgiu câștigă în deplasare la FC Botoșani datorită prezenței în teren și a prestației ”gemenilor golului” Alibec și Budescu și egalează la puncte, 22, pe...
Adusă la standardele Ligii 1, arena din Clinceni a fost inaugurată astăzi cu ocazia partidei pe care Academica a disputat-o în prima etapă a returului contra celor de la...
Un meci venit la fix pentru FCSB și un rezultat catastrofal pentru FC Hermannstadt s-a înregistrat pe arena Trans-Sil din Târgu Mureș. Roș-albaștrii au bifat al șaptelea...
Meci frumos la Ploiești pe arena ”Ilie Oană” între Chindia Târgoviște și Gaz Metan Mediaș. Prima repriză a avut două mari ocazii, ambele trecute în contul...
Sepsi OSK Sf. Gheorghe, echipă cu doar două înfrângeri, la fel ca CFR Cluj și FC Viitorul, se află doar pe locul 10 al clasamentului după ce a înregistrat a 10-a remiză...
Andraz Struna (FC Voluntari), Goran Zakaric (U Craiova), Juan Bautista Cascini şi Bryan Mendoza (ambii FC Botoşani) au debutat în principala competiţie internă. Numărul...
Selecționata Under 17 a României a pierdut la limită jocul cu Elveția, 0-1, primul din cadrul turneului de calificare pe care România îl găzduiește în această...
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul și televizările etapei a 16-a a Ligii 1. Iată programul complet al partidelor ce vor fi transmise în direct pe canalele Look...
04 Dec 2019
04 Dec 2019
04 Dec 2019
04 Dec 2019
04 Dec 2019