Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Revanșa Viitorului la CălărașiStefan Ciocan / SportPictures.eu
04 Nov 2018

Liga 1: Revanșa Viitorului la Călărași

Elevii lui Gheorghe Hagi pleacă cu cele trei puncte de la Călărași și răzbună înfrângerea din startul campionatului suferită la Ovidiu în fața Dunării. Viitorul a dat lovitura în ultimele minute ale partidei la capătul unui joc în care a fost echipa mai pozitivă, în căutarea golului.

Ianis Hagi a semnat două mari ocazii în repriza secundă, prima în minutul 51 dintr-o lovitură liberă de al 16 metri ce a trecut puțin pe lângă stâlpul din stânga lui Straton după ce a prins și gazonul. Tot din lovitură liberă de la marginea careului echipei gazdă, Ianis l-a întrebuințat serios pe portarul călărășean obligându-l să scoată balonul de sub transversală în minutul 82, la 10 minute după ce și Artean a încercat un șut din drop ce a ratat de puțin ținta. Golul victoriei a venit în minutul 88 după o pasă a lui Ianis Hagi ce l-a angajat în careul Dunării pe Drăguș, șutul acestuia la colțul lung fiind deviat din alunecare de Dobrosavlevici, păcălindu-l pe Straton. Jucătorii pregătiți de Dan Alexa au avut o ocazie imensă în minutul 30 când Honciu a venit lansat și a șutat din 11 metri, dar Cojocaru a avut un reflex senzațional și a păstrat tabela imaculată. În minutele de prelungiri ale partidei tot Honciu s-a aflat la un pas de egalare, reluarea sa cu capul în urma unei centrări de pe partea dreaptă fiind exact pe direcția lui Cojocaru și nu l-a putut învinge pe goalkeeper-ul oaspeților.

S-a încheiat Dunărea Călărași – Viitorul 0-1 (0-0), succesul ducând echipa de pe litoral pe podium cu 25 de puncte, în timp ce gazdele de astăzi rămân cu 16 puncte la patru puncte de ultimul loc de play-off.

 

Dunărea Călărași (antrenor Dan Alexa): Straton - Gligorov, Dobrosavlevici, Şeroni (min. 43 Ispas), G. Mendy - Pană (min. 22 Bourceanu), Walace, Cucu - A. Munteanu (min. 73 Mediop), Honciu, Carnat

FC Viitorul (antrenor Gheorghe Hagi): Cojocaru - Boboc (min. 89 Achim), Ţîru, Mladen, De Nooijer - Artean, T. Băluţă, Vînă - I. Hagi (min. 89 Luchin), Drăguş, Houri (min. 58 Voduţ)

Alte știri din Liga 1