Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Remiză cu nervi la MediașValentin Macrea / SportPictures.eu
15 Iul 2019

Liga 1: Remiză cu nervi la Mediaș

Gaz Metan Mediaș nu a putut să țină avantajul de două goluri pe care îl avea după prima repriză și a remizat cu nervi cu nou-promovata Chindia Târgoviște.

Elevii lui Edi Iordănescu au deschis scorul prin Sergiu Buș în minutul 25 după o înlănțuire de pase ca la antrenament ce l-au găsit pe vârful de atac în mijlocul careului echipei oaspete. Același Buș a adus desprinderea pe tabelă în minutul 43 după ce a finalizat din careul mic reluând în plasă o minge respinsă de Aioani în urma unei lovituri de cap trimisă de Olaru.

Imediat după fluierul de start al reprizei secunde Olaru a trimis balonul în cros și a lovit rădăcina barei din stânga lui Aioani, apoi Neicuțescu a redus din diferență în minutul 65 după o incursiune personală în flancul stâng și un șut din colțul careului mic. Tensiunea crește pe banca gazdelor, tehnicianul lor primind cartonaș galben, apoi pe final de meci un henț în careu făcut de Droppa l-a determinat pe arbitrul George Rădulescu să indice punctul cu var. Bic a transformat impecabil și din minutul 86 tabela indica scor egal, 2-2, iar după o ratare a lui Droppa, șut de la 25 de metri, Edi Iordănescu are o nouă ieșire nervoasă și este trimis în tribune.

Un final tensionat pentru o remiză poate nemeritată pentru gazde, dar pe deplin meritată pentru trupa lui Viorel Moldovan, care pășește cu dreptul la revenirea pe prima scenă.

 

Gaz Metan Mediaș - Chindia Târgoviște 2-2 (2-0)

Au marcat: Buş (min. 25 și 43)/ Neicuţescu (min. 65), Bic (min. 86 pen.)

Gaz Metan Mediaș (antrenor Edi Iordănescu): Pleşca – Creţu, Larie, M. Constanin, Velisar - Droppa, Neluţ Roşu - Moussa Sanoh (min. 54 Ely Fernandes), Olaru (min. 82 Pleașcă), N. Chamed (min. 75 Drăghici) - S. Buş

Chindia Târgoviște (antrenor Viorel Moldovan): Aioani - Martac, Benga, Leca, Dumitraşcu - Novac - Raţă (min. 46 Yameogo, min. 73 D. Florea), Bic, L. Mihai (min. 46 Neguţ), Neicuţescu - Voduţ

Alte știri din Liga 1