Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Poli continuă ascensiuneaCornel Alin Putan / SportPictures.eu
20 Mar 2017

Liga 1: Poli continuă ascensiunea

Timișorenii sunt performerii acestei faze a competiției Ligii 1 după ce astăzi au obținut a doua victorie din tot atâtea meciuri și a urcat în zona salvării la egalitate de puncte, 13, cu Concordia, echipă clasată pe loc de baraj.

Contra celor de la FC Voluntari bănățenii au tranșat victoria cu marea contribuție a lui Șeroni, cel care în minutul 55 a executat o șarjă în flancul stâng și după ce l-a depășit lejer în viteză pe Costel Lazăr a centrat perfect în careul mic pentru Popovici, care a trimis în plasă din cădere. Până la acel moment nu am consemnat decât câte o ocazie de fiecare parte, ambele din lovituri de colț, prima în minutul 29 pentru gazde încheiată cu lovitura de cap a lui Cânu, cea de-a doua în minutul 49 pentru ilfoveni finalizată prin același procedeu de Balaur, în ambele situații balonul trecând puțin pe lângă. Golul a animat puțin jocul și Straton se transformă în înger păzitor pentru gazde, salvându-și echipa de la două goluri ca și făcute la șutul lui Voduț din minutul 65 și șutul centrare trimis de Cernat în minutul 69. Șeroni ar fi putut să își treacă numele și pe lista marcatorilor dacă șutul său la colțul lung din minutul 66 ar fi prins cadrul porții lui Gavrilaș, însă partida se termină ACS Poli – FC Voluntari 1-0 (0-0).

 

ACS Poli Timișoara (antrenor Ionuț Popa): Straton – Străuţ, Scutaru (min. 69 Bocşan), Cînu, Şeroni (min. 84 Neagu) – Artean, Soljic – Bărbuţ, Croitoru, Fucek (min. 57 Poparadu) – Popovici

FC Voluntari (antrenor Dinu Todoran): Gavrilaş – Filipov, Balaur, Cazan, Al. Coman – Novac, C. Lazăr, L. Marinescu (min. 75 A. Ionescu) – Căpăţână (min. 46 Deac), Cernat, Ivanovici (min. 65 Voduţ)

Alte știri din Liga 1