Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Piteștenii dau lovitura pe finalGheorghe Fluster / SportPictures.eu
19 Sep 2021

Liga 1: Piteștenii dau lovitura pe final

Într-o partidă disputată pe stadionul Dinamo, Academica Clinceni nu a putut rupe seria rezultatelor negative și a pierdut în fața celor de la FC Argeș.

Cu un nou tehnician la timonă, John Ene, ilfovenii au avut o primă ocazie în minutul 3 la reluarea lui Patriche peste transversală în urma unui corner, apoi în minutul 33 Moulin a reluat de la limita careului mare, tot peste poartă, un balon bâlbâit de defensiva oaspeților. Piteștenii au apărut periculos în careul lui Dobre în minutul 41 când Cristian Dumitru a fost angajat de Cristian Tănase și a încercat să-l învingă pe portarul gazdelor cu un șut din unghi la colțul lung, dar balonul a trecut destul de mult pe lângă.

Academica a avut prima șansă de a înscrie după pauză în minutul 65 când Moulin a trimis peste transversală din lovitură liberă, apoi în minutul 71 Pîrvulescu a reușit să trimită primul șut pe cadrul porții, dar Greab a fost la post și a respins. Soarta partidei a fost stabilită de o acțiune personală a lui Cristian Dumitru în minutul 85, acțiunea sa în careul gazdelor prin care a driblat trei adversari s-a încheiat cu o centrare la bara a doua pentru lovitura de cap a lui Turda ce l-a învins pe Dobre.

A fost golul victoriei pentru piteșteni, care ajung la trei succese consecutive și la al patrulea din ultimele 5 etape, performanță ce îi urcă pe locul 8 cu 13 puncte, în timp ce Academica rămâne cu două puncte pe ultima poziție a ierarhiei.

 

Academica Clinceni - FC Argeș 0-1 (0-0)

A marcat: Turda (min. 85)

Academica Clinceni (antrenor John Ene): Dobre – Fl. Achim, Bilali, Patriche, Pîrvulescu – Cascini – Kazlauskas (min. 69 Cioiu), Moulin (min. 88 Chandarov), Omoh (min. 69 Gavra), Goma (min. 46 William) – Vellios (min. 88 Dumitrache)

FC Argeș (antrenor Andrei Prepeliță): Greab – Tofan, J. Miguel, Turda, Piţian (min. 46 Dumitraşcu) – Meza Colli, Raynov – C. Dumitru, I. Şerban (min. 74 Teles), De Jonghe (min. 46 Muşat) – C. Tănase (min. 52 Arias)

Alte știri din Liga 1