Campionatele Europene U19 din acest an au fost anulate
23 Feb 2021
23 Feb 2021
25 Feb 2021
23 Feb 2021
23 Feb 2021
24 Feb 2021
Astra Giurgiu reușește să frâneze Universitatea Craiova în cursa pentru recuperarea handicapului pe care îl au față de lider și au încheiat nedecis partida de pe ”Marin Anastasovici”.
Gazdele au deschis scorul în minutul 16 după o nouă pasă decisivă a lui Budescu, o centrare din lovitură liberă care a imprimat balonului o traiectorie de folha seca ce a depășit linia jucătorilor din careul de 16 metri și a căzut în careul mic, fiind reluată din plonjon de Sousa și surprinzându-l pe Pigliacelli. Imediat după deschiderea scorului portarul giurgiuvenilor s-a accidentat la o degajare și a fost nevoit să ceară schimbarea, însă oltenii nu au putut să preseze prea mult poarta apărată de nou-intratul Mihai Popa. Abia în minutele de prelungiri ale reprizei ocaziile se ivesc la ambele porți, cu Bancu șutând din drop de la 25 de metri puțin peste transversală, apoi Stahl, lansat pe contraatac, nu poate trece mingea pe lângă Pigliacelli. În al treilea minut de prelungiri Nistor pleacă de la limita ofsaidului lansat de Bancu, pătrunde până la linia de fund a terenului și scoate la 16 metri pentru Cicâldău, care trimite din prima în plasa porții lui Popa.
Intrați la cabine la egalitate, oltenii încep mai încrezători partea a doua a jocului și Nistor îl încearcă pe Popa cu un șut de la 30 de metri, dar tânărul portar este pe minge și respinge de lângă stâlpul din stânga sa, iar în minutul 61 o minge centrată de Bancu din flancul stâng îl lovește în mână pe David Bruno și este lovistă slab de Bărbuț. Ritmul jocului scade treptat și fără alte realizări ofensive, ambele formații își împart punctele după fluierul final.
Oltenii sunt la a treia remiză consecutivă și cu 34 de puncte rămân la trei lungimi în urma liderului, în timp ce Astra face 17 puncte și rămâne pe locul 12.
Astra Giurgiu - Universitatea Craiova 1-1 (1-1)
Au marcat: Sousa (min. 16)/Cicâldău (min. 45+3)
Astra Giurgiu (antrenor Eugen Neagoe): Lazar (min. 27 M. Popa)- De Sousa, Graovac, Găman, Şerban (min. 9 Canadjija) - Crepulja - Stahl (min. 46 V. Gheorghe), Răduţ, Budescu, Bruno - Montini (min. 72 Merloi)
Universitatea Craiova (antrenor Corneliu Papură): Pigliacelli - Vlădoiu, Bălaşa, Constantin, Bancu - Nistor (min. 83 Căpăţână), Matei, Cicâldău - Cîmpanu, Mamut (min. 63 Ivan), Ofosu (min. 63 Baiaram)
CFR Cluj a „demolat” în Gruia FC Argeș și își îmbunătățește golaverajul, parametru la care stă mai slab în comparație cu FCSB. Elevii lui Edi Iordănescu au...
Sosirea lui Marian Rada la cârma celor de la Politehnica Iași nu a schimbat substanțial prestația formației din Copou, care a suferit o nouă înfrângere pe teren propriu...
FCSB leagă victoriile și se face din nou un pas în fața celor de la CFR Cluj după ce s-a impus în deplasarea de pe terenul celor de la FC Botoșani.
FC Hermannstadt reia seria partidelor fără victorie și se afundă în subsolul ierarhiei campionatului. După ce a învins FCSB și a pus capăt unei secete de 10 partide,...
În prima partidă disputată pe noua „casă” de la Buzău, Chindia Târgoviște a învins Universitatea Craiova și ia formației din Bănie toate cele 6 puncte din meciurile...
Academica face un pas greșit în cursa pentru play-off după ce a remizat astăzi la Clinceni cu Astra Giurgiu.
UTA confirmă statutul de echipă periculoasă la meciurile din deplasare și se impune la Mediaș cu Gaz Metan pentru a se apropia de locurile de play-off.
FC Viitorul a „demolat” Dinamo pe arena din șoseaua Ștefan cel Mare, administrându-le „câinilor roșii” cea mai dură înfrângere pe teren propriu din ultimii 35 de...
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul și televizările etapelor a 26-28 ale Ligii 1. Iată programul complet al partidelor ce vor fi transmise în direct pe canalele...
Partida de la Ovidiu dintre FC Viitorul și Politehnica Iași, oprită duminică seară în minutul 68 datorită ceței dense de către arbitrul Andrei Chivulete la scorul de 0-0,...
UTA încheie a opta partidă fără victorie pe teren propriu după ce a remizat fără gol cu FC Botoșani.
Fără cel mai bun jucător, transferat recent în Turcia, și cu problemele legale pe care le are patronul, Astra Giurgiu a evoluat relaxat pe „Marin Anastasovici” și a...
CFR Cluj o învinge la limită pe Gaz Metan la Mediaș după un joc în care a supus unei adevărate canonade reduta gazdelor apărată eroic de omul meciului, Buzbuchi.
FCSB simte din nou gustul victoriei după ce a învins-o la limită pe Arena Națională pe Chindia Târgoviște. Un adversar incomod, formația condusă de Emil Săndoi avea doar...
Remiza pare a fi specialitatea casei pentru Sepsi OSK Sf. Gheorghe, covăsnenii bifând al șaselea rezultat de egalitate consecutiv la finele jocului de pe teren propriu de...
Universitatea Craiova obține a doua victorie consecutivă pe teren propriu cu scorul de 1-0 și se apropie la diferența minimă de primele două echipe clasate.
FC Argeș extinde la 11 seria meciurilor fără înfrângere după ce în această seară a terminat victorioasă deplasarea în care a jucat contra celor de la FC Voluntari.
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul și televizările etapei a 25-a a Ligii 1. Iată programul complet al partidelor ce vor fi transmise în direct pe canalele Look...
FC Argeș bifează a zecea etapă fără înfrângere după un meci complicat disputat în Trivale contra celor de la Sepsi OSK Sf. Gheorghe.
CFR Cluj ratează încă o dată șansa de a trece în fruntea clasamentului după ce a remizat în această seară în Gruia cu FC Voluntari.
Pe un teren acoperit de zăpadă, FC Botoșani a învins-o la limită pe Gaz Metan Mediaș și își consolidează locul de play-off.
FCSB suferă a treia înfrângere consecutivă cu 0-1 după un meci cu FC Hermannstadt la Mediaș în care elevii lui Toni Petrea au evoluat fără consistență ofensivă, iar...
Meci fără gol între Academica Clinceni și Universitatea Craiova la Călărași la capătul unui joc în care echipa olteană, oaspete, a fost mai alertă în ofensivă.
Politehnica Iași continuă să se scufunde după o nouă înfrângere suferită în Copou în partida cu Astra Giurgiu.
Prestație mediocră pe arena din Ștefan cel Mare în partida dintre Dinamo și Sepsi OSK Sf. Gheorghe și rezultatul a fost unul pe măsură: 0 pe toată linia.
Chindia Târgoviște și UTA și-au pus piedică una alteia în cursa pentru un loc de play-off după ce au remizat astăzi la Buftea.
FC Argeș continuă parcursul incredibil și bifează a noua partidă fără înfrângere după ce au învins la limită FC Viitorul în Trivale. De partea cealaltă, formația...
CFR Cluj pierde la Botoșani și ratează ocazia de a reveni pe prima poziție a clasamentului după ce FCSB s-a încurcat aseară pe teren propriu.
FC Viitorul suferă a doua înfrângere consecutivă în campionat și pierde șansa de a se menține la egalitate de puncte cu Chindia, Gaz Metan și UTA în plasa locurilor de...
Arena Națională a fost scena primei surprize a acestui start de an competițional, FCSB fiind învinsă de Academica Clinceni după un meci în care ilfovenii s-au închis bine...
Gaz Metan Mediaș reușește prima victorie după revenirea lui Mihai Teja pe banca tehnică în meciul de pe teren propriu cu Chindia Târgoviște.
UTA a ajuns la al 7-lea meci consecutiv fără victorie pe „Francisc Neuman” după remiza cu FC Hermannstadt, serie în care a obținut doar două puncte.
Universitatea Craiova învinge Dinamo pe „Ion Oblemenco” într-un meci al orgoliilor ce transcede pozițiile pe care le ocupă în clasament cele două formații.
Astra Giurgiu a încheiat în genunchi meciul de pe „Marin Anastasovici” cu FC Argeș și face rocada în clasament cu formația piteșteană, o adevărată performeră ce...
Un meci nebun între Sepsi OSK și Politehnica Iași disputat la Sf. Gheorghe a arătat că ultima clasată poate oferi spectacol atunci când atitudinea iese la rampă și...
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul și televizările etapei a 24-a a Ligii 1. Iată programul complet al partidelor ce vor fi transmise în direct pe canalele Look...
CFR Cluj trece cu mari emoții de FC Viitorul și le dă replica celor de FCSB în dialogul la nivel înalt la vârful ierarhiei obținând din nou o victorie în urma...
FC Botoșani a câștigat un meci nebun disputat la Ploiești în organizarea celor de la Chindia Târgoviște și reintră în zona locurilor de play-off.
UTA s-a distrat în deplasarea de la Clinceni și a învins la scor de forfait Academica pentru a urca pe locul 8 cu 27 de puncte.
FCSB a venit pe arena din șoseaua Ștefan cel Mare cu obiectivul declarat de a obține cele trei puncte la finele jocului cu Dinamo pentru a-și menține supremația în fruntea...
Cu 2-0 la pauză și 3-0 în minutul 51, Astra Giurgiu a fost net superioară în partida din deplasare cu FC Voluntari.
Derby-ul județului Sibiu dintre FC Hermannstadt și Gaz Metan s-a disputat la Mediaș, chiar dacă echipa din capitala județului a figurat ca gazdă a întâlnirii.
Universitatea Craiova iese din criză după ce a obținut o victorie reconfortantă, de moral în Copou contra celor de la Politehnica Iași.
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul și televizările etapei a 23-a a Ligii 1. Iată programul complet al partidelor ce vor fi transmise în direct pe canalele Look...
Seria rezultatelor pozitive ale Chindiei Târgoviște a fost încheiată de campioana CFR Cluj la capătul unui meci în care arbitrul Radu Petrescu nu le-a acordat gazdelor un...
23 Feb 2021
25 Feb 2021
23 Feb 2021
23 Feb 2021
24 Feb 2021