Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Octavian Popescu intră și face diferențaRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
08 Aug 2021

Liga 1: Octavian Popescu intră și face diferența

Pe Arena Națională FCSB a trecut de Gaz Metan Mediaș cu un penalty și o execuție individuală a lui Octavian Popescu și se menține pe locul 4 cu un total de 8 puncte.

Gazdele au început, ca de obicei, mult mai bine jocul și după o ratare imensă a lui Mamut în minutul 6, reluare cu capul din 8 metri scoasă în lateral de Vâlceanu, Cordea scoate un penalty după o lansare perfectă în adâncime a lui Ovidiu Popescu. Intrarea tardivă a portarului oaspeților l-a determinat pe arbitrul Horia Mladinovici să indice punctul cu var, iar Florin Tănase a transformat perfect, balonul lovind plasa laterală. Cordea dovedește încă o dată că s-a integrat perfect în mecanismul FCSB în minutul 19, când după o acțiune cursivă de atac a trimis puțin peste transversală din afara careului de 16 metri. O lovitură de colți și o desincronizare în linia defensivă a gazdelor le-a permis medieșenilor să egaleze în minutul 24, Matricardi reluând din interiorul careului mic un balon recentrat tot cu capul de Irobiso. Gazdele au reînceput cursa pentru golul victoriei și Florin Tănase a zguduit transversala în minutul 36 cu o torpilă trimisă din lovitură liberă de la 30 de metri, dar și Andrei Vlad a avut de lucru, respingând în corner un șut de la mare distanță trimis de Iancu în minutul 39.

O altă fază fixă îi putea aduce în avantaj pe medieșeni în minutul 62, în urma unei lovituri libere executată din partea stângă de Ronaldo Deaconu balonul a fost lăsat să cadă în careul mic și Matricardi a fost aproape de a-l trimite în plasă. Vali Crețu rupe monotonia din atacul gazdelor în minutul 72 cu un șut de la limita careului respins de Vâlceanu, după care în minutul 79 Octavian Popescu, nou introdus în teren în locul lui Coman, ia o acțiune pe cont propriu, înșiră adversarii întâlniți pe flancul stâng, pătrunde spre centru și după un un-doi cu Tănase șutează imparabil de la 20 de metri la rădăcina barei din dreapta lui Vâlceanu. Tot o execuție personală putea duce la majorarea scorului: în minutul 89 Ianis Stoica pleacă de la jumătatea terenului, intră în careul medieșenilor, îl culcă din fentă pe Yuri și trimite balonul puțin pe lângă vinclul de la colțul lung.

S-a încheiat 2-1, o victorie mică a elevilor lui Dinu Todoran, dar importantă din perspectiva derby-ului cu Rapid de săptămâna viitoare.

 

FCSB - Gaz Metan Mediaș 2-1 (1-1)

Au marcat: Fl. Tănase (min. 12 pen.), Oct. Popescu (min. 79)/Matricardi (min. 24)

FCSB (antrenor Dinu Todoran): Vlad - Haruţ (min. 46 V. Creţu), Al. Creţu, Vinicius, S. Şerban - Moruţan (min. 46 Olaru), Ov. Popescu, Fl. Tănase - Cordea, Mamut (min. 46 I. Stoica, min. 90+2 Oaidă), Fl. Coman (min. 72 Oct. Popescu)

Gaz Metan Mediaș (antrenor Mihai Teja): Vâlceanu - Romeo, Matricardi, I. Filip, Velisar - Gabriel De Moura (min. 46), Yuri Iancu - Grădinaru (min. 84 Sarr), R. Deaconu (min. 78 Ciocan), Chamed (min. 67 Izata) - Irobiso

Alte știri din Liga 1