Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Markovici semnează victoria Academicii la GiurgiuGeorge Ilinca / SportPictures.eu
06 Nov 2020

Liga 1: Markovici semnează victoria Academicii la Giurgiu

Astra își continuă traiectoria descendentă în Liga 1 cu o nouă înfrângere suferită la Giurgiu. În această seară Academica Clinceni a dat lovitura pe final de meci cu două goluri la care Markovici, intrat în teren în minutul 79, a avut o contribuție decisivă.

Ilfovenii au avut o singură ocazie în prima parte a jocului, șutul lui Cascini din minutul 11 trimis la vinclul de la colțul scurt la care Lazar a fost atent și a reținut, iar până în minutul 86 nu s-au mai apropiat periculos de poarta gazdelor. În acel minut Chunchukov l-a angajat în careu pe Markovici cu o pasă dată cu exteriorul, iar atacantul împrumutat de la Universitatea Craiova a preluat, l-a driblat pe Graovac și l-a învins pe Lazar cu un șut la colțul scurt. În minutele de prelungiri Markovici a preluat rolul de servant și din apropierea fundului terenului a băgat gheata sub minge și i-a pasat lui Petrișor Petrescu la bara a doua, care a îndeplinit o simplă formalitate și a trimis balonul în plasă. Gazdele au avut o lovitură de cap cu pământul, anemică a lui Azulay în minutul 24 și un șut împleticit al lui Graovac ce nu a prins cadrul porții în minutul 42. Cel de-al doilea șut pe poartă trimis de giurgiuveni a venit abia în minutul 79, o execuție la colțul scurt a lui Budescu reținută de Vâlceanu.

Cu o prestație palidă, cu un Budescu departe de forma din sezonul trecut, Astra a suferit cea de-a 7-a înfrângere din 9 meciuri jucate și rămâne pe ultimul loc cu 4 puncte. Spre deosebire de elevii interimarului Alexandru Radu, Academica face 16 puncte și urcă până pe locul 4.

 

Astra Giurgiu - Academica Clinceni 0-2 (0-0)

Au marcat: Markovici (min. 86), P. Petrescu (min. 90+3)

Astra Giurgiu (antrenor Alexandru Radu): Lazar - Sousa (min. 76 Graur), Graovac, Găman, Radunovic - Canadjija (min. 72 Moise), Crepulja, Stahl - Merloi (min. 46 Wulthrich), Azulay, Budescu

Academica Clinceni (antrenor Ilie Poenaru): Vâlceanu - Pashov, Jutric, Patriche, Dobrescu - Cascini, Cebotaru (min. 79 Dobrescu) - Andronic (min. 26 Chunchukov), Cr. Tănase (min. 60 P. Petrescu), Codrea (min. 79 Markovici) - Rusescu (min. 80 Pîrvulescu)

Alte știri din Liga 1