Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Gaz Metan Mediaș - CS U Craiova 0-0 Valentin Macrea / SportPictures.eu
11 Dec 2017

Liga 1: Gaz Metan Mediaș - CS U Craiova 0-0

Gaz Metan Mediaș și CS U Craiova au încheiat la egalitate, scor 0-0, partida disputată duminică seara în cadrul etapei a 21-a a Ligii 1.

Prima repriză a partidei de la Mediaș a fost una cu puține ocazii de poartă. În minutul 25 Dimitrov a fost găsit în careu de Briceag, însă Alexandru Greab l-a închis foarte bine pe acesta. Peste cinci minute, Calancea a reținut lovitura de cap a lui Golubovic.

La nouă minute de la reluarea jocului, Olaru și Kelic au fost implicați într-un duel aerian, în urma căruia primul a ajuns la spital, iar al doilea a fost și el schimbat. În minutul 59, Băluță a trimis bine pentru Zlatinski, însă bulgarul, rămas într-o situație ideală de a marca, s-a precipitat și nu a reușit să înscrie. În minutul 63, Băluță l-a accidentat pe Greab, care nu a mai putut continua nici el.

În primul minut al prelungirilor Craiova a primit lovitură de pedeapsă, după ce Bușu l-a agățat în careu pe Bărbuț. Răzvan Pleșca a apărat însă lovitura de pedeapsă executată de Mitriță. În al cincelea minut al prelungirilor, Gaz Metan a avut șansa de a lua toate cele trei puncte. După un corner, Bojan Golubovic a trimis mingea cu capul în bara transversală.

În urma acestui rezultat, formația lui Cristian Pustai a ajuns la patru remize consecutive și are 14 puncte în clasamentul Ligii 1, în vreme ce oltenii ramân pe locul al treilea cu 40 de puncte. 

 

sursa: gaz-metan-medias.ro

Alte știri din Liga 1