Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Fără înfrângere și fără gol primit Răzvan Păsărică / SportPictures.eu
09 Aug 2021

Liga 1: Fără înfrângere și fără gol primit

Farul a învins-o pe Sepsi OSK Sf. Gheorghe la Ovidiu grație intervențiilor lui Aioani, debutant în formația de start constănțeană, și golului înscris cu o execuție de atacant veritabil de către spaniolul Jefte Betancor.

Portarul gazdelor a avut o primă intervenție salutară în minutul 21 la lovitura de cap a lui Fofana ce a trimis balonul aproape de stâlpul din stânga sa, Aioani s-a întins și a reținut balonul în doi timpi. Pitu a dat replica șase minute mai târziu după o pătrundere din flancul stâng, paralel cu linia careului spre centrul terenului și o execuție bombă de la 20 de metri ce l-a obligat pe Niczuly să boxeze balonul, după care covăsnenii ratează două ocazii imense. În minutul 35, în urma unei lovituri de colț, Ninaj a pus latul în careul mic și a timis balonul exact în btrațele lui Aioani, iar patru minute mai târziu din interiorul careului Damașcan a prins un voleu ce trimitea balonul sub transversală, dar Aioani a reușit să scoată în corner cu un reflex de zile mari.

Golul a apărut după pauză la poarta oaspeților și a fost rezultatul colaborării dintre De Nooijer și Jefte Betancor. Fundașul stânga a șarjat în flancul stâng, spaniolul a urmărit dinamica fazei și a rămas într-o zonă liberă în centrul careului unde a primit pasa de la colegul său și după o preluare scrurtă l-a învins pe Niczuly cu un șut la colțul lung. Cursa pentru egalare a oaspeților s-a lovit în continuare de Aioani, care a mai bifat o intervenție eficientă și spectaculoasă în același timp în minutul 86 la șutul din lovitură liberă trimis de Mitrea la firul ierbii de la aproximativ 30 de metri.

Farul rămâne fără înfrângere și fără gol primit după patru etape, urmând a se deplasa la Cluj pentru unul dintre capetele de afiș ale rundei cu numărul 5.

 

FC Farul Constanța - Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1-0 (0-0)

A marcat: Jefte Betancor (min. 49)

FC Farul Constanța (antrenor Gheorghe Hagi): Aioani - Dussaut, Larie, Ghiţă, De Nooijer (min. 80 Buta) - Pires, Mladen, Artean (min. 73 Dobrosavlevici) - Chiţu (min. 59 Ciobanu), Betancor (min. 80 Ad. Petre), Pitu (min. 80 Sali)

Sepsi OSK Sf. Gheorghe (antrenor Leo Grozavu): Niczuly - Dimitrov (min. 63 Gonzalez), Ninaj (min. 77 Tincu), Sousa, Mitrea - Dumitrescu, Fofana (min. 83 Golofca), Vaşvari, Ştefănescu (min. 63 Păun) - Damaşcan, Chunchukov (min. 83 Ashkovski)

Alte știri din Liga 1