Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Fabbrini aduce trei puncte mari pentru FC BotoșaniIonuț Tabultoc / SportPictures.eu
13 Apr 2019

Liga 1: Fabbrini aduce trei puncte mari pentru FC Botoșani

FC Botoșani a fost salvată de un gol în prelungiri și reușește prima victorie după o suită de șase meciuri în care a obținut doar două puncte.

În fața unei echipe sibiene venite în Moldova cu gândul să obțină un punct ce poate conta mult în ecuația salvării de retrogradare, elevii lui Liviu Ciobotariu s-au chinuit îndelung și au irosit un penalty obținut de Mihai Roman în minutul 67. Rodriguez a irosit, însă, șansa oferită de arbitrul Sebastian Colțescu și jocul se îndrepta către remiză, însă Fabbrini și-a luat inima în dinți în al treilea minut al prelungirilor și a șutat din marginea careului de 16 metri. Șansa sa și ghinionul oaspeților a fost că balonul l-a șters pe spate pe Mățel și l-a păcălit pe Căbuz, strecurându-se în plasă.

S-a încheiat FC Botoșani - FC Hermannstadt 1-0 (0-0), rezultat ce mărește la 5 puncte distanța dintre cele două formații, sibienii ocupând locul de baraj cu 17 puncte.

 

FC Botoșani (antrenor Liviu Ciobotariu): Fraisl – Patache, G. Miron, Burcă, Soiledis (min. 53 Holzmann) – E. Papa, J. Rodriguez, Fabbrini – Golofca (min. 59 M. Roman II), L. Fulop (min. 77 Oaidă), Ongenda

FC Hermannstadt (antrenor Vasile Miriuță): Cabuz - Măţel, Mijuskovic, Dandea, I. Stoica, Tătar - L. Dumitriu, Moreira (min. 65 Dâlbea), Serediuc (min. 87 Petrescu) - Blănaru, Lendric (min. 73 Tsoumou)

Alte știri din Liga 1