Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: FCSB pierde al doilea meci în patru etapeGeorge Ilinca / SportPictures.eu
05 Aug 2019

Liga 1: FCSB pierde al doilea meci în patru etape

Două greșeli personale au îngropat FCSB în partida din deplasarea de pe ”Marin Anastasovici” cu Astra Giurgiu.

Formația roș-albastră a început cu toate cele patru noi achiziții - Creţu, Soiledis, Gikiewitz și Panţîru - în formula de start, dintre acestea doar fundașul grec părând a fi integrat perfect în mecanismul echipei.

După gafa de pe același teren comisă joi în partida cu Alashkert, Bălașa a recidivat în minutul 20 al partidei de astăzi permițându-i lui Alibec să-i fure balonul și să-i paseze decisiv lui Valentin Gheorghe, al cărui șut plasat de la marginea careului a trimis mingea în stânga lui Vlad. Portarul oaspeților avusese deja o intervenție salutară în minutul 9 la șutul din lovitură liberă al lui Alibec, însă la execuția lui Valentin Gheorghe nu a mai avut ce face. Egalarea a venit în minutul 28 în urma unui șut al lui Oaidă deviat de Graovac în urma căruia balonul a intrat în plasă la colțul lung, apoi la mai puțin de un minut după reluarea de la centrul terenului Iulian Cristea a respins de pe linia porții mingea reluată cu capul din plonjon de Dima. Până la pauză Gikiewitz a ieșit la rampă cu o lovitură de cap, dar fără să prindă cadrul porții.

După pauză Răduț execută o lovitură liberă și îl întinde pe Vlad care respinge în corner, apoi la poarta cealaltă Soiledis încheie o acțiune personală cu un șut respins de Kitanov, după care și Florinel Coman trimite direct pe centrul porții din lovitură liberă de la 30 de metri. În minutul 75 o nouă gafă, de data aceasta a lui Vînă, îi permite lui Alibec să-i sufle balonul și după un un-doi cu Valentin Gheorghe să îl execute scurt pe Vlad de la 12 metri. Zbaterea de pe final de meci a celor de la FCSB a fost inutilă, astfel încât echipa fără antrenor a fost nevoită să se retragă învinsă de pe terenul unde va reveni joi pentru un meci decisiv pentru campania europeană contra cehilor de la Mlada Boleslav.

 

Astra Giurgiu - FCSB 2-1 (1-1)

Au marcat: V. Gheorghe (min. 20), Alibec (min. 75)/Oaidă (min. 28)

Astra Giurgiu (antrenor Dan Alexa): Kitanov – David Bruno, Dima, Graovac, Radunovic – Crepulja, Biceanu, V. Gheorghe – Răduţ (min. 62 Fl. Matei), Alibec (min. 90+1 Tounkara), Stahl (min. 46 Begue)

FCSB (antrenor Virgil Andronache): Vlad – Creţu, Planic, Bălaşa (min. 40 Vînă), Soiledis – Ov. Popescu, I. Cristea, Oaidă (min. 62 Fl. Coman) – Moutinho, Gikiewitz (min. 46 Fl. Tănase), Panţîru

Alte știri din Liga 1