Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Egalitate pe toate planurileRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
02 Mar 2019

Liga 1: Egalitate pe toate planurile

FCSB face un nou pas greșit după remiza obținută pe terenul celor de la FC Voluntari.

Partida a început în nota de dominare a oaspeților, ilfovenii comasându-se încă din primele minute în propria treime, dând impresia că vor să apere încă din start un punct important în economia luptei pentru evitarea retrogradării. Ricardinho comite, însă, o infracțiune ce va schimba cursul jocului și va ridica cortina spectacolului. În minutul 13 îl faultează în careu pe Florin Tănase și decarul oaspeților a deschis scorul din penalty-ul acordat de arbitrul Sebastian Colțescu. Cu o linie de fund improvizată din cauza accidentărilor și suspendărilor, roș-albaștrii au făcut neinspirat pasul înapoi și lipsa de sincronizare dintre fundași își spune cuvântul în două rânduri. În minutul 28 Armaș, dintr-o poziție suspectă de ofsaid, reia cu capul centrarea din lovitură liberă trimisă de Vlad și penalizează încă o dată lipsa de concentrare pe fazele fixe a elevilor lui Mihai Teja, apoi în primul minut de prelungiri Căpățână șutează la colțul scurt din interiorul careului dintr-o zonă în care se aflau doar Filip și Stoian, primul respingând slab o centrare de pe partea dreaptă.

Forțat de accidentarea lui Pintilii să-l introducă pe Stoian încă din minutul 41, Mihai Teja trimite în teren imediat după pauză încă două piese cu profil ofensiv, Moruțan și Gnohere în locul lui Roman și Matei, egalarea venind imediat. În minutul 48 Gnohere primește un balon la 6 metri și întoarce pentru Hora, care îl execută scurt pe Vâtcă. Chiar dacă lucrurile păreau să meargă bine pentru oaspeți, care trec prin Moruțan în minutul 55 la un pas de al treilea gol, atacurile lor își pierd treptat din consistență și abia în minutul 80 Gnohere mai are ocazia de a înscrie, dar nu ajunge la mingea pasată de Hora în careul mic. După pierderea lui Pintilii, roș-albaștrii au rămas și fără Teixeira în minutul 81, atunci când portughezul a primit al doilea cartonaș galben. Partida se încheie însă și în egalitate numerică pe teren după ce și Gabi Deac este la rândul său eliminat, astfel că am consemnat egalitate pe toate planurile.

FC Voluntari – FCSB 2-2 (2-1) și oaspeții ratează ocazia de a egala liderul, urmând să intre în play-off cu o zestre de 25 de puncte. Ilfovenii fac 21 de puncte și play-out-ul îl încep cu 11, un avantaj moral important față de Dunărea Călărași (12 puncte) și Concordia Chiajna (9 puncte).

 

FC Voluntari (antrenor Cristiano Bergodi): Vâtcă - Ricardinho, Balaur, Armaş, Vlad - Căpăţînă, Răuţă - Gheorghe (min. 78 G. Deac), Laudouni, Gadze - Tudorie

FCSB (antrenor Mihai Teja): Bălgrădean - R. Benzar, Nedelcu, Filip, Al. Stan - Pintilii (min. 27 Stoian), Teixeira - M. Roman (min. 46 Moruţan), Fl. Matei (min. 46 Gnohere), Fl. Tănase - Hora

Alte știri din Liga 1