Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Diallo decide soarta partidei din CopouDragos Pascaneanu / SportPictures.eu
14 Dec 2019

Liga 1: Diallo decide soarta partidei din Copou

Două penalty-uri comise de fundașul central al Politehnicii Iași le-au dat șansa oaspeților de la Gaz Metan Mediaș să întoarcă tabela și să plece cu toate punctele puse în joc în această după-amiază în Copou.

Ieșenii au început bine cu un șut din voleu al lui Andrei Cristea în minutul 17, scos greu de Pleșca de sub transversală, apoi în minutul 29 Breeveld nu a putut să reia în plasă din câțiva metri o minge șutată de la 16 metri de același Cristea și deviată de Cardoso. Oaspeții au construit foarte bine o fază de atac în minutul 43: după o centrare în centrul careului trimisă din flancul drept Olaru îi lasă balonul lui Sergiu Buș, însă șutul acestuia din zona punctului cu var a fost exact pe direcția lui Târnovanu, care a prins cu siguranță.

Deschiderea de scor le-a aparținut gazdelor în minutul 55, autor fiind nou-intratul Adrian Bălan. La numai trei minute de la introducerea sa pe gazon, vârful de atac a urmărit o pasă trimisă de Breeveld peste întreaga linie defensivă a oaspeților și profită de greșeala lui Pleșca, portarul medieșenilor scăpând mingea în piciorul lui Bălan după care balonul s-a scurs în plasă. Oaspeții se aruncă în atac, Sergiu Buș ratează o ocazie monumentală în minutul 63 când nu a reușit să trimită în plasă din 6 metri o pasă perfectă a lui Ely Fernandes, apoi a ieșit la rampă fundașul ieșenilor Diallo. Arbitrul Horațiu Feșnic a văzut fault la mingea disputată de Diallo și Sergiu Buș în minutul 75 și cu toate protestele gazdelor a indicat punctul cu var. Marius Constantin a transformat cu siguranță, așa cum a făcut-o și în minutul 83 tot de la punctul cu var după ce Feșnic a avut circumstanțe mult mai clare la faultul lui Diallo la Olaru.

Așadar, Gaz Metan a obținut trei puncte mari în lupta pentru play-off și face 33 de puncte, cu trei mai multe decât FC Botoșani, ocupanta locului 7. De partea cealaltă, ieșenii înregistrează a patra înfrângere consecutivă și staționează pe locul 10 cu 22 de puncte.

 

Politehnica Iași - Gaz Metan Mediaș 1-2 (0-0)

Au marcat: A. Bălan (min. 55)/M. Constantin (min. 76 pen. și 85 pen.)

Politehnica Iași (antrenor Mihai Teja): Târnovanu - R. Onea, Frăsinescu, Diallo, A. Radu - Breeveld (min. 65 F. Cristea), Loshaj - Platini, Passaglia, Popadiuc (min. 78 Horșia) - A. Cristea (min. 52 A. Bălan)

Gaz Metan Mediaș (antrenor Edi Iordănescu): Pleșca - M. Pleașcă, Larie, M. Constantin, Velisar - Fofana, Diakota (min. 57 N. Roșu) - Cardoso (min. 72 Chamed), Olaru (min. 88 R. Popa), Ely Fernandes - Sg. Buș

Alte știri din Liga 1