Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Deziluziile continuă în CopouRobin Vasilius / SportPictures.eu
14 Feb 2021

Liga 1: Deziluziile continuă în Copou

Politehnica Iași continuă să se scufunde după o nouă înfrângere suferită în Copou în partida cu Astra Giurgiu.

Elevii lui Andrei Cristea au început promițător partida și după un lob de la 35 de metri trimis de Zajmovic în primul minut și scos de sub transversală de Popa, din cornerul rezultat au deschis scorul: după o învălmășeală în careul mic, portarul Popa a respins mingea în De Iriondo și din piciorul acestuia a ricoşat în plasă. Era minutul 2 și lucrurile păreau să meargă bine pentru gazde, dar giurgiuvenii au ieșit la joc. Un prim avertisment dat de Balaure în minutul 24, lovitură de cap respinsă greu de Brănescu, a fost urmat de golul egalării înscris de Montini în minutul 31 cu un şut din colţul careului mic. Lucrurile s-au complicat după ce cinci minute mai târziu Canadija i-a dus pe oaspeți în avantaj cu o reluare din 6 metri după pasa primită de la Montini, iar în minutul 42 Wuthrich a făcut ca tabela să indice 1-3 cu un șut de la 14 metri după ce a beneficiat de un carambol nefericit al balonului cu doi jucători ieșeni.

Repriza secundă a început sub auspicii bune pentru ieșeni după ce în minutul 50 Calcan a executat perfect o lovitură liberă de la 25 de metri, din poziţie centrală și l-a învins pe Popa. Tensiunea se acumula pe măsură ce ieșenii nu reușeau să își construiască faze clare de gol și a răbufnit în minutul 78 când arbitrul Florin Andrei a considerat simulare la contactul dintre Vanzo și Hugo Sousa în careul oaspeților. Andrei Cristea a răbufnit și el pe marginea terenului și a fost trimis în tribună, apoi elevii săi mai cer un penalty în minutul 87 la mingea șutată de Popadiuc în brațul lui Gahovac, dar nici de această dată Florin Andrei nu a indicat punctul cu var.

S-a încheiat Politehnica - Astra 2-3, un succes ce îi urcă pe giurgiuveni pe locul 13 cu 25 de puncte la egalitate cu FC Viitorul, în timp ce ieșenii rămân pe ultima poziție cu 16 puncte.

 

Politehnica Iași - Astra Giurgiu 2-3 (1-3)

Au marcat: De Iriondo (min. 2), Calcan (min. 50)/Montini (min. 31), Canadija (min. 36), Wuthrich (min. 42)

Politehnica Iași (antrenor Andrei Cristea): Brănescu - Cană (min. 75 Zaharia), Mihalache, R. Popa (min. 46 Frăsinescu), Baxevanos - Gaitan, De Iriondo, A. Stan - Dylan Flores (min. 46 Vanzo), Zajmovici (min. 60 Popadiuc), Alvarez Vega

Astra Giurgiu (antrenor Eugen Neagoe): M. Popa - Hugo Sousa, Găman, Grahovac, David Bruno - Boe-Kane, Canadija (min. 90+1 Jovanovici), Wuthrich - Stahl (min. 83 Crepulja), Montini (min. 60 Krpici), Balaure (min. 61 Răduţ)

Alte știri din Liga 1