Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Decizii confuze la GiurgiuRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
06 Mar 2020

Liga 1: Decizii confuze la Giurgiu

Arbitrul Ionuț Coza a scăpat din mână meciul de pe ”Marin Anastasovici” din Giurgiu dintre Astra și FC Botoșani și a fost vedeta incontestabilă a serii de vineri.

Centralul a anulat fără un motiv plauzibil un gol valabil marcat de Keyta pentru formația moldoveană după o pătrundere și un duel umăr la umăr cu Tamaș, fundașul gazdelor dezechilibrându-se și determinându-l să fluiere eronat fault în atac. Giurgiuvenii au ieșit la rampă abia în partea a doua a jocului, imediat după reluare Răduț a deviat balonul în transversală, pentru ca în minutul 50 să încerce să-l lobeze cu capul pe Hankic, dar acesta a fost la post și a respins în corner. Patru minute mai târziu Fatai nu reușește să stăpânească balonul în careul oaspeților după o pasă lungă trimisă perfect de Răduț, pentru ca în minutul 64 Coza să ia o nouă decizie contestată dictând penalty la o fază în careul moldovenilor în care Alibec a știut să pășească în lateral pentru a căuta contactul cu Patache, aflat în căutarea balonului. Tamaș a transformat impecabil, chiar dacă Hankic a ghicit colțul și tabela s-a modificat pentru singura dată în această seară. În minutul 72 botoșenenii cer penalty la un șut din lovitură liberă respins de Tamaș, pentru ca trei minute mai târziu să fie rândul gazdelor să solicite lovitură de pedeapsă după împingerea lui Chindriș la Alexandru Ioniță.

Partida s-a încheiat cu victoria Astrei, care urcă pe podium cu 24 de puncte la egalitate cu adversarii de astăzi.

 

Astra Giurgiu - FC Botoșani 1-0 (0-0)

A marcat: Tamaș (min. 64 pen.)

Astra Giurgiu (antrenor Bogdan Andone): Lazar – Graovac, Tamas, Dima, Radunovic – Baicu (min. 28 Al. Ioniță), Seto, Crepulja, Răduț – Fatai (min. 79 G. Simion), Alibec (min. 90+1 Begue)

FC Botoșani (antrenor Marius Croitoru): Hankic – Haruț, Chindriș, Șeroni (min. 55 Patache), Țigănașu – Papa, Rodriguez – Ashkovski (min. 80 Câmpanu), Florescu, Keyta – Ofosu

Alte știri din Liga 1