Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Cu ”motorul gripat”Răzvan Păsărică / SportPictures.eu
05 Mai 2019

Liga 1: Cu ”motorul gripat”

După trei victorii în startul play-out-ului ce i-au asigurat o urcare fulminantă, FC Voluntari înregistrează al cincilea meci fără victorie după remiza albă de pe teren propriu cu Politehnica Iași.

Jucătorii pregătiți de Cristiano Bergodi au fost vioara întâi în jocul cu moldovenii, echipa pozitivă care a bifat ocaziile de poartă, în timp ce oaspeții au fost mai discreți în ofensivă. Tudorie a avut prima ocazie de poartă în minutul 15, reluarea sa cu capul la colțul scurt fiind respinsă de Rusu, portarul oaspeților fiind ocrotit de șansă la șutul lui Căpățână puțin pe lângă bara de la colțul lung din minutul 39. El a ieșit din nou la rampă în minutul 72 când a respins lovitura de cap a lui Gadze și a fost salvat de bara transversală în minutul 84 la șutul lui Gabi Deac din marginea careului de 16 metri după o acțiune personală.

Scor final FC Voluntari – Politehnica Iași 0-0, o remiză ce convine cel mai mult Dunării Călărași, formație care etapa viitoare se va deplasa în Copou.

 

FC Voluntari (antrenor Cristiano Bergodi): Mitrev - Gheorghe, Balaur, Russo, Vlad - Căpăţînă, Signorelli (min. 70 Pîrcălabu), Răuţă - Popadiuc (min. 64 G. Deac), Tudorie, Gadze

Politehnica Iași (antrenor Flavius Stoican): Rusu - Gallego, Frăsinescu, Chelaru, Sin - Qaka (min. 69 Mihăescu), Cioinac, Nascimento - Platini (min. 64 Sanoh), Enoh, Semedo (min. 78 Zaharia)

Alte știri din Liga 1