Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Chindia oprește Universitatea din cursa spre fotoliul de liderRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
09 Nov 2019

Liga 1: Chindia oprește Universitatea din cursa spre fotoliul de lider

Chindia Târgoviște remizează din nou la Ploiești cu scorul de 1-1 și ratează șansa de a se desprinde de formațiile din subsolul campionatului. Rămași în 10 jucători din minutul 28 după eliminarea lui Ivancic pentru un cot aplicat lui Bălașa, elevii lui Viorel Moldovan au rezistat în fața Universității Craiova și chiar au deschis scorul după o schemă din fază fixă în minutul 61.

Până atunci oltenii dominaseră partida, cu două ocazii mari ale lui Mihăilă în minutele 3 și 4, șuturi la care Aioani a găsit rezolvarea, și una a lui Bancu la lovitura de cap defectuoasă din minutul 20. După eliminarea lui Ivancic, Ivan trimis și el cu capul din 7 metri puțin pe lângă stâlpul din dreapta lui Aioani în minutul 39, apoi în minutul 49 Cicâldău se așează bine pe șut la 25 de metri de poarta Chindiei, dar șutul său trece puțin peste transversală. Gazdele ies din tranșee în minutul 61 și în urma unei lovituri libere executate de Neciu de la limita din dreapta a careului de 16 metri pe direcția lor de atac, Bic reia din prima de la 15 metri și îl învinge pe Pigliacelli deschizând scorul cumva împotriva cursului jocului. Avantajul nu a rezistat decât 3 minute pe tabelă, egalarea survenind dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri ușor acordată de arbitrul Cătălin Popa. Cicâldău a executat și a beneficiat de devierea lui Benga pentru a-l păcăli pe Aioani. Pe final de partidă Chindia putea profita de o gafă a oaspeților, Martac l-a deposedat pe Bărbuț la jumătatea terenului și i-a pasat lui Neguț la 16 metri, care a ales varianta unui șut cu exteriorul ce nu a prins cadrul porții.

 

Chindia Târgoviște – Universitatea Craiova 1-1 (0-0)

Au marcat: Bic (min. 61)/Cicâldău (min. 64)

Chindia Târgoviște (antrenor Viorel Moldovan): Aioani – Martac, Benga, Leca, Neciu (min. 80 Dumitrașcu) – Neguț (min. 89 Novac), Rață, Bic, Yameogo – Ivancic, Dumiter (min. 77 Voduț)

Universitatea Craiova (antrenor Victor Pițurcă): Pigliacelli – Vlădoiu, Bălașa (min. 62 Acka), Ferreira, Bancu – Ivanov (min. 64 Ioniță), Cicâldău, Cosic – Bărbuț, Ivan, Mihăilă (min. 68 Zakaric)

Alte știri din Liga 1