Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Campioana începe în forțăRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
17 Iul 2017

Liga 1: Campioana începe în forță

FC Viitorul a pornit cu motoarele în plin această ediție de campionat. Apăsați de dulcea povară a titlului de campioni, elevii lui Gheorghe Hagi au regalat publicul venit în număr mare pe arena din Ovidiu cu un spectacol de trei goluri în compania celor de la Gaz Metan Mediaș.

Startul partidei a venit cu o veste proastă pentru tehnicianul campionilor, Casap fiind schimbat în minutul 7 din cauza unor dureri la nivelul genunchiului, în locul său fiind introdus Cicâldău. Tehnicii jucători ai Viitorului nu au întârziat să își construiască ocazii de poartă și după bara lui Herea din minutul 29 și șutul lui Benzar respins de Greab un minut mai târziu, tabela este schimbată de Chițu în minutul 31 încununând forcing-ul ce a dezechilibrat defensiva medieșeană. Reduta oaspeților se prăbușește în minutul 37 când Ganea a executat magistral o lovitură liberă de la 30 de metri, balonul lovit cu exteriorul piciorului stâng lovind la vinclu bara laterală din dreapta lui Greab și intrând apoi în plasă.

Imediat după pauză Țucudean trimite de la limita careului razant pe lângă poarta oaspeților, apoi tot el duce scorul la 3-0 în minutul 62 după o centrare a lui Benzar ce i-a pus pe frunte balonul la 6 metri de buturile apărate de Greab. La acest scor oaspeții ratează o ocazie mare prin Buziuc singur cu Rîmniceanu și au o bară la lovitura liberă executată de Danci, apoi pe finalul partidei o fază discutabilă este lăsată de arbitrul Cătălin Popa să curgă în favoarea medieșenilor după ce Țucudean a fost dezechilibrat de Danci la o pătrundere în careul advers. În prelungirile partidei Buziuc semnează ultima ocazie a meciului cu un șut în plasa laterală, astfel încât scorul final este FC Viitorul – Gaz Metan 3-0 (2-0).

 

FC Viitorul (antrenor Gheorghe Hagi): Rîmniceanu - Boli, Ţîru, M. Constantin, Ganea - Benzar, Nedelcu, Casap (min. 7 Cicâldău), Chiţu (min. 58 Lopez) - Ţucudea, Herea (min. 68 C. Băluţă)

Gaz Metan Mediaș (antrenor Cristian Pustai): Greab - Zderic, Khubutia, Danci, Buşu - Mitics, Bic (min. 69 Tîrcoveanu) - Popovici (min. 63 Buziuc), Curtean (min. 46 Voicu), Olaru - Golubovic

Alte știri din Liga 1