Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Campioana clachează la BotoșaniIonuț Tabultoc / SportPictures.eu
08 Dec 2019

Liga 1: Campioana clachează la Botoșani

FC Botoșani învinge CFR Cluj după o partidă în jurul căreia s-au iscat numeroase discuții în săptămâna premergătoare și deschide Astrei Giurgiu o fereastră de oportunitate pentru a prelua șefia clasamentului.

Montați de neplata transferului fostului lor coechipier Golofca la formația campioană, botoșenenii au deschis scorul repede, în minutul 14 la o fază în care Ebenhofer a ridicat balonul peste ezitanții fundași clujeni pentru Ashkovski, care a preluat și cu ajutorul unei devieri a lui Peteleu îl trimite în plasă. Pap este erou în minutul 19 când respinge în aceeași fază șutul lui Pereira și lovitura de cap a lui Itu, dar nu mai are ce face două minute mai târziu când Itu centrează perfect la 6 metri, la bara a doua pentru Pereira care a reluat simplu cu capul și a adus egalarea. Cu o garnitură din care au lipsit mulți titulari menajați de Dan Petrescu din perspectiva partidei decisive cu Celtic Glasgow de joia viitoare din Europa League, clujenii au mai avut o jumătate de ocazie până la pauză la șutul lui Rondon blocat de fundașii moldoveni.

În startul părții secunde Golofca este călcat de Chindriș în careul gazdelor, dar arbitrul Marcel Bîrsan nu vede și nu acordă penalty, apoi în minutul 59 Golofca, excelent lansat de Rondon, trimite un lob peste Pap, dar nu prinde cadrul porții. Botoșenenii dau lovitura în minutul 71 prin Mihai Roman, autorul unei lovituri de cap la colțul lung în urma unei centrări la linia careului mic trimisă de Țigănașu din flancul stâng, fază la care Pașcanu a fost surprins departe de autorul assist-ului, iar Vinicius a fost pasiv lângă autorul golului. Pap a avut o intervenție decisivă în minutul 89 la șutul din apropiere al lui Costache și a păstrat toate cele trei puncte pentru echipa sa, care face 29 și urcă pe locul 7 la un punct în urma celor de la Gaz Metan, în timp ce CFR rămâne cu 38 de puncte și așteaptă rezultatul partidei de la Giurgiu pentru a vedea dacă se menține în fotoliul de lider.

 

FC Botoșani - CFR Cluj 2-1 (1-1)

Au marcat: Ashkovski (min. 14), M. Roman (min. 71)/Pereira (min. 21)

FC Botoșani (antrenor Marius Croitoru): Pap - Haruț, Miron, Chindriș, Țigănașu - Rodriguez, Papa - M. Roman (min. 86 Moussa), Ebenhofer, Ashkovski (min. 79 Patache) - Ofosu (min. 69 Keyta)

CFR Cluj (antrenor Dan Petrescu): Jesus Fernandez - Peteleu, Cestor, Vinicius, Pașcanu - Itu (min. 60 Păun), Hoban, Djokovic - Pereira (min. 75 Costache), Rondon, Golofca (min. 81 Petrila)

Alte știri din Liga 1