Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: CS U Craiova, la primele puncteRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
02 Aug 2016

Liga 1: CS U Craiova, la primele puncte

CS U Craiova a obținut primele puncte în actuala ediție de campionat, după victoria cu 2-1 în fața celor de la ASA Tg. Mureș. Jocul a curs practic într-o singură direcție, mureșenii făcând doar figurație în majoritatea timpului. Mai mult, oaspeții l-au pierdut pe unul dintre cei mai buni jucători, francezul Andre, accidentat în minutul 23.

Deschiderea de scor a venit în minutul 33, când o fază excelentă a plecat de la Ivan, Popov a centrat, Rambe a șutat din careul mic însă nu în plin, așa că mingea a ajuns la colțul lung, la Nuno Rocha, care a marcat în poarta goală.  Craiovenii au continuat să domine autoritar, celălalt caboverdan, Kay, fiind aproape de golul al doilea, cu o lovitură de cap, la un corner executat de Zlatinski. De remarcat însă că, în prima repriză, au fost două faze-cheie împotriva oaspeților. Mai întâi Ioniță a fost lovit de Madson cu piciorul în față, în careu, arbitrul neacordând cuvenita lovitură de pedeapsă, iar apoi, în minutul 23, acea accidentare a lui Andre, care a micșorat la jumătate forța oaspeților.

În partea secundă, la o învălmășeală, arbitrul Marcel Bîrsan din București a luat o decizie contestată de public și de jucătorii olteni, acordând lovitură liberă din lateral dreapta, aproape de colțul careului mare. Deși unghiul era foarte mic, Ianis Zicu a șutat excepțional, pe colțul scurt, iar Ivan a deviat cu capul în propria poartă, la vinclu, chiar din fața portarului Calancea. Golul egalizator a transformat jocul într-unul la o singură poartă, oltenii ducându-se avalanșă spre buturile lui Stăncioiu. Pe acest fond al unei dominări cvasitotale, a căzut golul al doilea, la o pasă a lui Nuno Rocha în spatele apărătorilor, urmată de sprintul lui Măzărache și execuția sa simplă, pe sub portarul mureșean.

Până la final,  gazdele puteau să își mărească avantajul, Măzărache ratând nonșalant dintr-o poziție simllară. Arbitrul Marcel Bîrsan l-a eliminat pe fundașul dreapta de la ASA, Matei, pentru al doilea galben, la o intrare prin alunecare, cu crampoanele înainte, asupra lui Măzărache. Tribuna a protestat din nou, deoarece se putea aplica aici clauza avantajului, balonul ajungând într-o zonă de superioritate pentru olteni, care chiar putea să înscrie.

Concluzia este că victoria Craiovei este una indubitabilă, iar cele trei puncte sunt pe deplin meritate.

 

CS Universitatea Craiova (antrenor: Gheorghe Mulţescu): Calancea - Popov, Kai, Acka, Vătăjelu - Zlatinski, Madson (Gustavo 69') - Nuno Rocha, Bancu (Măzărache 58'), Andrei Ivan - Rambe (Dumitraş 81').

ASA Tg. Mureş (antrenor: Dario Bonetti): Stăncioiu - Matei, Cordoş, Constantin, Dobrosavlevici - Florent Pierre Andre (Ursu 24' (Feketics 74')), E. Dică - Ioniţă, Zicu, Borza (Hamed 46') - Kuku.

Alte știri din Liga 1