Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: CFR show la BotoșaniIonuț Tabultoc / SportPictures.eu
03 Nov 2018

Liga 1: CFR show la Botoșani

Un meci în care îți iese totul în fața unui adversar care pare paralizat a fost rolul interpretat de CFR Cluj la Botoșani și cu cele trei puncte obținute s-a detașat în fruntea clasamentului.

FC Botoșani și-a făcut singură viața grea, reușind contraperformanța de a-și înscrie în propria poartă prin Chitoșcă încă din minutul 10 după o fază confuză. Culio a făcut 0-2 în minutul 28 cu un șut cu latul de la 16 metri, tot cu un șut plasat Păun mărind avantajul în minutul 54. La acest scor elevii lui Costel Enache au lăsat garda jos și Deac a dus scorul la 0-4 în minutul 69 cu o reluare cu capul din interiorul careului mic, apoi patru minute mai târziu Păun îl deschide pe Camora în flancul stâng și centrarea acestuia în centrul careului botoșenean îl găsește singur pe Omrani, reluarea sa schimbând pentru a cincea oară tabela. În minutul 83 Ongenda execută perfect o lovitură liberă de la 20 de metri lateral stânga și a înscris golul de onoare al gazdelor, un strop de zahăr într-o mare de pelin.

Scor final FC Botoșani – CFR Cluj 1-5 (0-2), a doua înfrângere consecutivă pe teren propriu după cea cu Viitorul.

 

FC Botoșani (antrenor Costel Enache): Brînză – Dumitraş, Miron, Burcă, Chitoşcă – Papa (min. 85 Chindriş), Karaboue – Golofca (min. 61 Trujic), Ongenda, Fabbrini M. Roman II (min. 68 Fulop)

CFR Cluj (antrenor Toni Conceicao): Jesus Fernandez – Manea, Vinicius, Mureşan, Camora – Djokovic, Bordeianu, Culio – Deac (min. 84 Al. Ioniță), Omrani (min. 80 Mailat), Păun (min. 74 Costache)

Alte știri din Liga 1