Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Botoșenenii forțează locul secund al play-out-uluiDragos Pascaneanu / SportPictures.eu
31 Mai 2019

Liga 1: Botoșenenii forțează locul secund al play-out-ului

FC Botoșani învinge în Copou și încheie play-out-ul cu 44 de puncte, cu unul peste Dinamo care mai are de disputat în această seară meciul contra celor de la FC Voluntari. Elevii lui Liviu Ciobotariu au punctat de două ori în partida de pe terenul celor de la Politehnica Iași, ambele reușite fiind trecute pe tabelă în partea a doua a jocului.

Imediat după pauză, în minutul 47 Andrei Burcă a reluat din 6 metri cu capul balonul centrat din corner de Rodriguez, apoi la jumătatea reprizei, în minutul 67 austriacul Holzmann a înscris după o cursă impetuoasă de 40 de metri și un un-doi cu Corban care i-a întors balonul la limita careului mic.

Scor final Politehnica Iași – FC Botoșani 0-2 (0-0), o înfrângere de adio pentru Flavius Stoican și o victorie de adio pentru Liviu Ciobotariu, care va prelua selecționata Libanului.

 

Politehnica Iași (antrenor Flavius Stoican): Rusu - Gallego, Rus, Chelaru, Panţîru - Teixeira, Qaka, P. Petre (min. 68 Cristea) - Sanoh (min. 61 Pipos), Garros (min. 62 Enoh), Zaharia

FC Botoșani (antrenor Liviu Ciobotariu): Fraisl - Patache, Miron, Burcă, Soiledis - Rodriguez, Oaidă (min. 81 Diakite) - Târşă (min. 60 Corban), Piftor, Holzmann (min. 75 Penescu) - Papa

Alte știri din Liga 1