Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Astra întoarce rezultatul de la pauză și învinge DinamoRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
21 Sep 2019

Liga 1: Astra întoarce rezultatul de la pauză și învinge Dinamo

Giurgiuvenii s-au resetat la pauza meciului de pe ”Marin Anastasovici” cu Dinamo și dirijați din teren de Constantin Budescu au făcut o repriză secundă remarcabilă pentru a-și trece în cont o victorie meritată.

Oaspeții au fost cei care au dominat primele 45 de minute, misiune ușurată de golul înscris de Mihai Popescu în minutul 16 cu o reluare din careul mic după un șut din lovitură liberă al lui Nistor deviat succesiv de Valentin Gheorghe, portarul Kitanov și apoi Dima. Astralii au suferit, jocul lor diluat putând fi totuși salvat în minutul de prelungiri de Tounkara, dar șutul său de la 11 metri a trecut peste transversala porții lui Piscitelli.

Ei au schimbat total registrul de exprimare imediat după pauză, Budescu fiind decisiv prin golurile marcate în minutele 49 și 66. La primul dintre ele mijlocașul s-a jucat efectiv cu defensiva dinamovistă, pornind de la o reluare cu călcâiul de lângă Klimavicius și continuând cu trecerea în forță pe lângă Sorescu și Ciobotariu și driblingul în fața lui Piscitelli, pentru ca la al doilea să reprimească după un un-doi cu Tounkara și să-l execute pe Piscitelli dintre fundașii adverși. Moldoveanu a restabilit egalitatea în minutul 74 la numai câteva secunde de la intrarea în teren cu o reluare din 6 metri, dar Crepulja a stabilit scorul final în minutul 80 după un contraatac plecat din gheata lui Răduț încheiat cu un șut din marginea careului de 16 metri.

Astra învinge meritat și păstrează locul 6 cu 15 puncte, iar Dinamo înregistrează o nouă înfrângere cu 3-2 după cea de la Ploiești cu Chindia Târgoviște și rămâne cu 10 puncte pe locul 9.

 

Astra Giurgiu - Dinamo 3-2 (0-1)

Au marcat: Budescu (min. 49, 66), Crepulja (min. 80)/M. Popescu (min. 16), R. Moldoveanu (min. 74)

Astra Giurgiu (antrenor Dan Alexa): Kitanov - Bruno (min. 46 Graur), Graovac, Tamaş, Dima - Crepulja - Begue (min. 46 Răduţ), Budescu, Simion, V. Gheorghe - Tounkara (min. 83 Dandea)

Dinamo (antrenor Dusan Uhrin): Piscitelli - Ciobotariu, Klimavicius, Mihai Popescu, Corbu - Filip, Nistor, Fabbrini (min. 55 Bru) - Sorescu, Montini, Neicuţescu (min. 73 R. Moldoveanu)

Alte știri din Liga 1