Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Alibec și Budescu fac diferențaIonuț Tabultoc / SportPictures.eu
27 Oct 2019

Liga 1: Alibec și Budescu fac diferența

Astra Giurgiu câștigă în deplasare la FC Botoșani datorită prezenței în teren și a prestației ”gemenilor golului” Alibec și Budescu și egalează la puncte, 22, pe Gaz Metan Mediaș.

Partida a fost una animată, ambele combatante contribuind cu faze de poartă și șanse de gol. Moldovenii au dat tonul cu șutul lui Cascini din minutul 12 prins greu de Lazar la rădăcina barei din stânga sa, apoi giurgiuvenii trimit balonul pe spațiul porții lui Pap la șutul lui Valentin Gheorghe, iar Alibec îl obligă pe portarul gazdelor să scoată de sub transversală un șut din lovitură liberă. Keyta șutează cu sete, din voleu în transversală în minutul 30 și tot el se complică și pierde un tempo în minutul 41 șutând în blocaj dintr-o poziție bună din interiorul careului, pentru ca în startul reprizei secunde Mihai Roman să șuteze din unghi, dar Lazar să se opună cu succes dintr-o poziție dificilă.

În minutul 50 s-a produs deschiderea de scor după o cursă în flancul drept a lui Alibec, care l-a depășit ușor pe Moescu și i-a pasat în careu lui Budescu, liber, finalizarea fiind o simplă formalitate. Mihai Roman, din lovitură liberă și Ofosu încearcă vigilența lui Lazar, dar portarul Astrei conservă avantajul oaspeților pe tabelă și îi permite lui Alibec să-l mărească în minutul 69 după un un-doi cu Valentin Gheorghe. Diferența se reduce în minutul 83 după șutul lui Ashkovski de la 20 de metri, dar Lazar nu a mai putut fi învins încă o dată până la finalul partidei, cu toate că Ongenda a fost aproape de a egala în minutul 87 cu o lovitură cu călcâiul.

 

FC Botoșani - Astra Giurgiu 1-2 (0-0)

Au marcat: Ashkovski (min. 83)/Budescu (min. 50), Alibec (min. 69)

FC Botoșani (antrenor Marius Croitoru): Pap - Haruț, Miron, Moescu, Țigănașu - E. Papa (min. 80 Cîmpanu), Rodriguez - M. Roman, Cascini (min. 64 Ongenda), Keyta - Ofosu (min. 59 Ashkovski)

Astra Giurgiu (antrenor Bogdan Andone): Lazar - Bruno, Dima, Graovac, Radunovic - Răduț (min. 46 Ajayi), Simion, Crepulja - V. Gheorghe (min. 82 Dandea), Alibec (min. 90+3 Tounkara), Budescu

Alte știri din Liga 1