Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: Agonie și extaz în CopouMircea Rosca / SportPictures.eu
27 Feb 2017

Liga 1: Agonie și extaz în Copou

Meci cu final interzis cardiacilor la Iași între CSM Politehnica și CFR Cluj! Controlat da capo al fine de oaspeți, jocul a oferit goluri frumoase, ratări monumentale și o răsturnare de situație în prelungiri.

Gazdele au avut o evoluție modestă, salvată în primul minut de prelungiri de o execuție de mare clasă a lui Andrei Cristea, care a adus egalarea cu un șut din lovitură liberă ce a lovit bara laterală de la colțul lung și a intrat în plasă. Timp de 90 de minute echipa superioară a fost CFR, care și-a ușurat misiunea cu un gol înscris repede, în minutul 18, dintr-o lovitură liberă de la 23 de metri transformată de Larie, portarul Caparco atingând balonul, dar nu îndeajuns pentru a-l devia în corner. În minutul 26 putea fi 2-0 pentru oaspeți, dar mingea trimisă de Bud a lovit bara laterală, apoi s-a încăpățânat să nu intre în plasă și a fost blocată pe linia porții de goalkeeper-ul ieșean.

Tot golgheterul clujenilor a ratat două ocazii imense: în minutul 51, reluarea sa cu capul din 3 metri a fost trimisă exact pe direcția lui Caparco, care și-a salvat încă o dată echipa, iar patru minute mai târziu o altă lovitură de cap, de la limita careului mic, a trecut razant peste transversală. Dialogul celor doi a urmat în minutul 63 cu șutul cu efect din afara careului trimis la colțul lung și respins de Caparco, pentru ca în minutul 71 Sorsa să șuteze din voleu în bară după centrarea lui Omrani. Pe final de meci Cristea a adus egalarea, însă imediat după reluarea jocului Gomelt îl angajează pe Peteleu în careul gazdelor și mijlocașul improvizat al clujenilor îl învinge pe Caparco din unghi.

S-a terminat CSM Poli – CFR Cluj 1-2 (0-1), victorie capitală pentru clujeni care mai au nevoie de un punct în ultimul meci, cel cu Viitorul de pe teren propriu, pentru a-și asigura prezența în play-off.

 

CSM Poli Iași (antrenor Eugen Neagoe): Caparco – Voicu, Mihalache, Ciucă, Ţigănaşu – Ciucur (min. 67 Sato), Gheorghe, Mitic, Ştefănescu (min. 77 Panţîru) – Golubovic, Cristea

CFR Cluj (antrenor Vasile Miriuță): Mincă – Tiago Lopes, Larie, Mureşan, Camora – Omrani, Deac, Gomelt – Păun (min. 86 Horj), Bud (min. 69 Sorsa), Nouvier (min. 75 Peteleu)

Alte știri din Liga 1