Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Liga 1
powered by Panini
Liga 1: ASA, la prima înfrângere în returValentin Macrea / SportPictures.eu
10 Mai 2015

Liga 1: ASA, la prima înfrângere în retur

Prima înfrângere a acestui sezon pe care o suferă ASA Târgu Mureș vine într-un moment delicat pentru elevii lui Liviu Ciobotariu, care riscă să piardă primul loc al clasamentului în cazul unei victorii a Stelei pe teren propriu.

În meciul de la Mediaș cu Gaz Metan, Hora și Zicu, cu o transversală, au semnat pentru ASA ocaziile primei reprize, dominată copios de oaspeți. Medieșenii au suportat bine presiunea pusă de liderii la zi ai clasamentului și au scos capul în atac în ultimul sfert al partidei. O centrare a lui Llullaku este prea largă pentru Dan Roman, Muth reia cu capul pe lângă poartă o centrare din corner, iar Dan Roman are două șuturi notabile la poarta lui Stăncioiu. Acestea au fost semnalele de alarmă pe care ASA trebuia să le interpreteze, dar a fost surprinsă de o combinație între Crețu și Vitinho în flancul drept ce a adus mingea în centru pentru Băjenaru, care a catapultat-o sec în plasa porții lui Stăncioiu, rămas fără replică.

Nervii din finalul partidei nu au putut modifica tabela, astfel încât se încheie Gaz Metan – ASA 1-0 (0-0), rezultat ce urcă gazdele peste linia retrogradării, iar ASA urmărește acum din nou pașii greșiți ai Stelei.

 

Gaz Metan (antrenor Ion Balaur): Pleşca - Creţu, Zaharia, Muth, Buzean - Tahar, Elton (min. 46 Băjenaru) -   Al. Munteanu, Figliomeni (min. 76 R. Avram), Llullaku (min. 83 Vitinho) - D. Roman

ASA (antrenor Liviu Ciobotariu): Stăncioiu - Feussi, Gonzalez, Bejan, S. Ilie (min. 73 Hanca) - Mureşan,   Gorobsov - Bumba, Zicu (min. 67 Goga), Hora - Axente (min. 56 Manolov)

Alte știri din Liga 1