Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Handbal
powered by Frisomat
LNHM: Steaua urcă pe locul 5Stefan Constantin / SportPictures.eu
23 Oct 2016

LNHM: Steaua urcă pe locul 5

Ultimul meci al etapei a 9-a a avut loc astăzi la prânz în sala Concordia din Chiajna, Steaua primind vizita celor de la CSU Suceava, echipă cu prestații foarte bune în deplasare în ultima perioadă. Cu victorie la Călărași și înfrângere la limită pe terenul celor de la Dinamo, sucevenii au venit să își joace șansa și să obțină un rezultat pozitiv.

Și evoluția scorului până la pauză îi îndreptățea să spere, cu Tîrzioru în mână și autor a 6 goluri oaspeții plecând la cabine cu avantaj minim pe tabelă 15:16, după ce Florea ratase un 7 metri în ultima secundă.

Ceea ce părea că merge bine s-a modificat după pauză, elevii lui Ovidiu Mihăilă schimbând registrul de exprimare. Defensiva solidă i-a obligat pe suceveni să înscrie primul lor gol al reprizei abia în minutul 15, când scorul era deja 20:16 pentru gazde. Avantajul gazdelor a continuat să crească, la victoria echipei roș-albastre cu 29:23 contribuind în special Florea (7), Dragnea (6), Grasu și Georgescu (câte 5).

A fost a treia victorie consecutivă a steliștilor, rezultat ce îi duce până pe locul 5 cu 19 puncte, la două în urma locului 3 ocupat de Potaissa, în timp ce sucevenii rămân pe locul 8 cu 12 puncte.

 

Rezultatele înregistrate în etapa a 9-a:

Miercuri, 19 octombrie

Dinamo București - AHC Dunărea Călărași  32:28 (17:12)

Joi, 20 octombrie

HC Vaslui - HC Odorhei  31:26 (14:15)

Vineri, 21 octombrie

AHC Potaissa Turda - CSM Făgăraș  29:24 (14:11)

Sâmbătă, 22 octombrie

CSM Focșani 2007 - HC Dobrogea Sud  21:30 (7:13)

CSM Satu Mare - CS HC Adrian Petrea Reșița  31:24 (17:11)

CSM București - SCM Politehnica Timișoara  20:19 (10:12)

Duminică, 22 octombrie

CSA Steaua București - CSU Suceava  29:23 (15:16)

Alte știri din Handbal