Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Handbal
powered by Frisomat
LNHM: Steaua învinge în extremisRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
19 Feb 2016

LNHM: Steaua învinge în extremis

Festival handbalistic cu goluri spectaculoase în partida de la Călărași dintre Dunărea și Steaua Alexandrion în meciul programat în etapa a 21-a a Ligii Naționale de handbal masculin.

Șania și coechipierii săi au condus în permanență pe tabelă în prima repriză, roș-albaștrii menținându-se în urmă cu două puncte, iar scorul la finalul primelor 30 de minute de joc a fost 18:16 în favoarea gazdelor. La reluare Matskevici prinde încredere și închide poarta Stelei, colegii săi reușesc să recupereze handicapul și în minutul 36 egalează la 21 după ce călărășenii s-au distanțat la 4 goluri avantaj, dar eliminarea lui Szoke le oferă băieților lui Aihan Omer ocazia să se distanțeze din nou la două goluri. Szoke își ia revanșa pentru a doua eliminare suferită și egalează la 27 în minutul 20, astfel că soarta partidei s-a decis în ultimele 10 minute ale partidei. Un minut mai târziu Grasu aruncă de la 12 metri și o duce prima dată pe Steaua în avantaj în meci, iar Apolzan ratează desprinderea la două goluri. Gavriloaia egalează, Ionuț Georgescu se înalță și înscrie de la 9 metri, dar Zakaciurin egalează. Florea înscrie la vinclu după o recuperare a lui Irimia și readuce echipa oaspete în avantaj, apoi Bulov restabilește egalitatea la 30 și marchează al 31-lea gol pentru Dunărea cu 4 minute înainte de final. După ce marchează golul de 32:31 pentru Steaua, Szoke este eliminat a treia oară și oaspeții joacă ultimele 99 de secunde în inferioritate numerică. Kumogorodsky primește și el o eliminare de două minute, apoi Irimescu primește un 7 metri pentru un fault și Ionuț Georgescu înscrie pentru 31:33. Gavriloaia înscrie de pe extremă, dar Steaua gestionează bine ultimele 10 secunde și jucătorii lui Ovidiu Mihăilă înving la limită. Cele trei puncte acumulate o duc pe Steaua la egalitate cu Potaissa.

 

Programul etapei a 21-a este următorul:

Miercuri, 17 februarie

ACS Energia Tg. Jiu - CSM Bucureşti  23:28 (7:15)

Joi, 18 februarie

Dinamo Bucureşti - AHC Potaissa Turda  34:31 (15:20)

Vineri, 19 februarie

AHC Dunărea Călăraşi - Steaua Alexandrion Bucureşti  32:33 (18:16)

Sâmbătă, 20 februarie

CS HC Adrian Petrea Reşiţa - HC Odorhei              

CSU Danubius Galaţi - CH CSU Politehnica Timişoara

Duminică, 21 februarie

HC Vaslui - CSM Ploieşti

CSM Focşani 2007 - HCM Minaur Baia Mare

 

Clasamentul la zi al ligii este următorul:

Loc Echipa M V Î GM GP Dif. P
1 Dinamo Bucuresti 21 18 2 1 699 580 119 56
2 CSM Bucuresti 21 16 1 4 607 521 86 49
3 HC Odorhei 20 16 0 4 564 503 61 48
4 Steaua Alexandrion Bucuresti 21 12 2 7 638 581 57 38
5 AHC Potaissa Turda 21 12 2 7 601 587 14 38
6 SCM CH CSU Politehnica Timisoara 20 11 2 7 545 503 42 35
7 CS HC Adrian Petrea Resita 20 11 1 8 537 530 7 34
8 HCM Minaur Baia Mare 20 9 2 9 546 549 -3 29
9 AHC Dunarea Calarasi 21 8 2 11 577 584 -7 26
10 ACS Energia Tg. Jiu 21 7 2 12 542 549 -7 23
11 HC Vaslui 20 7 1 12 561 588 -27 22
12 CSM Ploiesti 20 4 2 14 542 576 -34 14
13 CSM Focsani 2007 20 2 1 17 497 625 -128 7
14 CSU Danubius Galati 20 0 0 20 486 666 -180 0

 

Alte știri din Handbal