Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Handbal
powered by Frisomat
LNHM: Fruntașele pierd în deplasareRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
11 Mar 2018

LNHM: Fruntașele pierd în deplasare

Două partide au reținut atenția în etapa a 23-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Versiunea handbalistică a ”eternului derby” s-a disputat în sala din șoseaua Ștefan cel Mare și a fost câștigată de gazde, în urma acestui rezultat Steaua înregistrând primul insucces după o serie de cinci victorii. Dinamo își păstrează invincibilitatea în 2018 și după al șaptelea meci disputat pe teren, fără a mai include victoria la masa verde din etapa trecută cu Politehnica Iași, imediat după anunțul retragerii formației ieșene din campionat.

Partida de astăzi a avut un moment important la scorul de 6:5 pentru Dinamo când la un atac al roș-albaștrilor arbitrii au dictat ușor fault în atac la Johansson în momentul aruncării și în loc de gol validat pentru 6:6 scorul a devenit 7:5 pe atacul următor al gazdelor, care s-au desprins treptat pe tabelă și au intrat cu un avantaj de cinci goluri la pauză. Steaua a avut 9 minute fără gol în startul reprizei secunde, timp în care gazdele s-au distanțat și la 9 goluri, revenirea pe final a steliștilor fiind superfluă.

Elevii lui Ovidiu Mihăilă păstrează prima poziție a clasamentului după insuccesul Potaissei la Timișoara, turdenii fiind depășiți fără drept de apel de trupa pregătită de muntenegreanul Pero Milosevic. Ambele protagoniste ale partidei vor primi puncte la masa verde etapa viitoare, SCM Politehnica menținând avantajul de două puncte asupra celor ce la CSM București și trei față de Dinamo, iar turdenii continuă să pună presiune asupra liderului Steaua.

În celelalte două partide sucevenii au obținut o victorie scontată pe teren propriu cu CSM Făgăraș și se distanțează la patru puncte de HC Vaslui, echipa clasată pe primul loc de baraj, învinsă astăzi în propriul fief de Dunărea Călărași. Mâine se dispută ultimul meci al rundei, la Constanța Dobrogea Sud primind vizita celor de la Minaur.

 

Programul etapei a 23-a este următorul:

Duminică, 11 martie

CS Dinamo București - CSA Steaua București  31:23 (17:12)

SCM Politehnica Timișoara - AHC Potaissa Turda  28:21 (13:7)

HC Vaslui - AHC Dunărea Călărași  21:28 (10:12)

CSU Suceava - CSM Făgăraș  24:16 (15:9)

Luni, 12 martie

AHC Dobrogea Sud Constanța - CS Minaur Baia Mare

Partidele CS Politehnica Iași - CSM Focșani 2007 și CSM București - HC Odorhei a fost omologată cu scorul de 10:0 pentru CSM Focșani 2007 și CSM București datorită retragerii din campionat a echipelor Politehnica Iași și HC Odorhei.

Alte știri din Handbal