Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Handbal
powered by Frisomat
LNHM: Dinamo menține stroculRăzvan Păsărică / SportPictures.eu
05 Feb 2017

LNHM: Dinamo menține strocul

Dinamo a pus capăt unei serii de 6 meciuri fără înfrângere în campionat pentru SCM Politehnica Timișoara, elevii lui Eliodor Voica impunându-se astăzi în sala din Ștefan cel Mare după o repriză secundă în care au fost superiori bănățenilor.

Oaspeții au jucat de la egal la egal cu campioana și chiar au avut conducerea pe tabelă cu două minute și jumătate înainte de pauză 9:10, dar alb-roșiii au izbutit să înscrie de trei ori în acest interval de timp și au intrat la cabine cu două goluri avans. În partea a doua a meciului, cu Șandru în foarte bună dispoziție de joc, autor a 11 goluri până la final, gazdele și-au mărit treptat distanța pe tabelă și au făcut un nou pas către menținerea primului loc, mutând presiunea pe umerii HC Dobrogea Sud, constănțenii urmând a juca mâine pe teren propriu cu CSU Suceava.

În celelalte partide ale rundei disputate ieri, ultimele clasate CSM Satu Mare, CSM Focșani 2007 și CSM Făgăraș nu au putut emite pretenții cu HC Odorhei, CSM București și repsectiv HC Vaslui, echipe clasate pe locurile 3, 5 și 6. HC Adrian Petrea Reșița nu s-a prezentat la partida programată la Călărași și scorul a fost omologat 10:0 în favoarea celor de la Dunărea, echipa bănățeană urmând a anunța, cel mai probabil, retragerea din campionat din considerente financiare.

 

Programul etapei a 17-a este următorul:

Sâmbătă, 4 februarie

CSA Steaua București - AHC Potaissa Turda  24:25 (12:11)

CSM Focșani 2007 - CSM București  24:33 (12:18)

CSM Satu Mare - HC Odorhei  28:37 (11:18)

HC Vaslui - CSM Făgăraș  29:26 (16:12)

Duminică, 5 februarie

Dinamo București - SCM Politehnica Timișoara  27:19 (13:12)

Luni, 6 februarie

HC Dobrogea Sud - CSU Suceava

Partida AHC Dunărea Călărași - CS HC Adrian Petrea Reșița nu s-a disputat.

Alte știri din Handbal