Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Click aici pentru a afla mai multe detalii. ascunde mesajul
Site-ul sporturilor din România
Handbal
powered by Frisomat
LNHF: Remiză la Baia MareSabin Malisevschi / SportPictures.eu
02 Nov 2019

LNHF: Remiză la Baia Mare

Începută în urmă cu o săptămână cu partida de la Râmnicu Vâlcea în care campioana a trecut de HC Zalău, etapa a 9-a a Ligii Florilor s-a încheiat astăzi. Miercuri ”tigroaicele” au bifat un antrenament la Cluj în drumul spre Lublin pentru meciul din EHF Champions League și se mențin la 6 puncte în urma liderului SCM Rm. Vâlcea, deasupra lor situându-se Gloria Buzău, învingătoare în deplasarea de la Slobozia, și Corona Brașov.

Minaur a oprit la Baia Mare pe Corona din cursa de urmărire a liderului cu o remiză decisă în ultimul minut ce le menține pe locul 5 la un punct în urma celor de la CSM București. Brăilencele pierd un tempo după înfrângerea suferită pe teren propriu cu Gloria Bistrița, care a egalat Dunărea la puncte, 15, în timp ce Măgura a profitat de eclipsa prelungă de formă a oltencelor de la SCM Craiova.

Într-un meci între două echipe din subsolul clasamentului, CSM Slatina a depășit clar Rapid București obținând a doua victorie în ultimele trei etape și urcă pe locul 11.

 

Iată programul și rezultatele etapei a 9-a:

Sâmbătă, 26 octombrie

SCM Râmnicu Vâlcea - HC Zalău  26:20 (13:11)

Miercuri, 30 octombrie

CSU Cluj-Napoca - CSM București  23:36 (11:15)

Vineri, 1 noiembrie

AHCM Unirea Slobozia - SCM Gloria Buzău  23:24 (11:14)

Sâmbătă, 2 noiembrie

Minaur Baia Mare - ASC Corona Brașov  27:27 (12:15)

CSM Slatina - Rapid București  26:17 (11:7)

Măgura Cisnădie - SCM Craiova  22:19 (10:9)

HC Dunărea Brăila - Gloria Bistrița  23:25 (14:12)

Alte știri din Handbal